HomeStiriSecuritate FizicaFura dintr-un taxi. Algerian prins cu focuri de arma la Timisoara
pistol carpati

Fura dintr-un taxi. Algerian prins cu focuri de arma la Timisoara

pistol carpatiPoliţiştii din Timişoara au tras, sâmbătă seara, patru focuri de armă în aer pentru a prinde un algerian cazat la Centrul de Tranzit în Regim de Urgenţă care a furat 80 de lei dintr-un taxi, după ce a refuzat să achite o cursă, tânărul fiind eliberat de câteva ore din arestul Poliţiei Timiş.

 

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Timiş, Mădălina Mezdrea, poliţiştii au fost sesizaţi de un taximetrist că un tânăr a refuzat să îi achite cursa până la mall-ul din municipiu, iar odată ajunşi la destinaţie a furat o sumă de bani din torpedou şi a fugit.

Ea a afirmat că la faţa locului s-a deplasat un echipaj de Poliţie care l-a observat pe suspect şi a pornit în urmărirea lui, transmiet Mediafax.

În timpul urmăririi, poliţiştii l-au somat pe tânăr să se oprească, iar văzând că acesta refuză au tras patru focuri de armă în plan vertical, reuşind să îl prindă pe suspect pe strada Cugir, la o distanţă destul de mare de locul faptei.

Ea a precizat că tânărul, în vârstă de 19 ani, a fost dus la Secţiei 5 Poliţie unde va fi audiat.

Mezdrea a spus că tânărul este cazat la Centrul de Tranzit în Regim de Urgenţă din Timişoara.

Potrivit sursei citate, tânărul este de origine algeriană şi nu vorbeşte româneşte.

Potrivit unor surse judiciare, tânărul a furat suma de 80 de lei din torpedou.

Totodată, el este suspectat de implicare în alte trei furturi în ultimele două zile.

Conform surselor citate, tânărul a fost prins vineri, după ce a spart un magazin aflat în incinta unui centru comercial, din apropierea Centrului de Tranzit în Regim de Urgenţă din Timişoara, de unde a furat 150 de lei, fiind reţinut pentru 24 de ore şi dus în arestul Poliţiei Timiş.

Sâmbătă, în jurul orei 17.30, el a fost eliberat din arest pentru că îi expirase ordonanţa de reţinere, iar mai târziu a luat un taxi din zona Modern, solicitându-i taximetristului să îl ducă la Centrul de tranzit. Când a ajuns la mall-ul din municipiu, el i-a cerut taximetristului să oprească şi i-a furat banii din torpedou.

În celelalte două cazuri, tânărul este suspectat că a furat dintr-o maşină un telefon mobil, iar dintr-un alt autoturism un portofel în care erau 150 de euro.

 

Share With: