Potrivit lui Ionel Petrea, directorul ITM Galaţi, în anul 2016, în urma controalelor, au fost descoperite nu mai puţin de 1.128 de persoane lucrând „la negru”, scrie adevarul.ro.
„La 237 de angajatori au fost identificate 1.128 de persoane care au prestat muncă fără încheierea unui contract individual de muncă. În total, au fost dispuse 3049 măsuri, în medie 1,5 măsuri pe control. Cazurile mai grave au fost sancţionate contravenţional. Ca atare, 556 de angajatori, adică 27,6% din cei verificaţi au fost sancţionaţi contravenţional. Astfel au fost aplicate 862 de sancţiuni, din care 700 de avertismente şi 162 de amenzi în sumă totală de 1.557.200 de lei, din care 1.290.000 de lei, pentru muncă fără forme legale”, a declarat Ionel Petrea.
Cât priveşte domeniile în care sunt se identifică cei mai mulţi lucrători „la negru”, cele mai multe probleme sunt în construcţii, dar şi la firmele de protecţie şi pază, în comerţ şi în agricultură.
Inspectorii de muncă au verificat anul trecut peste 40 de firme de pază şi protecţie, din totalul de 70, câte activează în judeţul Galaţi, scrie monitoruldegalati.ro.
„În anul 2016 doar 166 de angajatori (8,2%) au fost verificaţi de cel puţin 2 ori, deoarece au existat petiţii, au fost încălcate în mod repetat dispoziţiile legale, au fost cazuri repetate de muncă fără forme legale”, a mai spus Ionel Petrea.
Cât priveşte reclamaţiile primite la ITM din partea angajaţilor, şi aici apar firmele de pază şi protecţie.
“O treime din controalele efectuate la agenţii economici au fost făcute în baza reclamaţiilor primite. Anul trecut am primit 672 de petiţii. Problemele reclamate sunt că nu se fac plăţile la timp, nu se plătesc concediile de odihnă, că se lucrează ore suplimentare fără a fi plătite”, a spus Ionel Petrea, care a adăugat că “din păcate, multe din reclamaţii vin din partea foştilor anagajaţi, adică se depun reclamaţii după ce persoana nu mai lucrează acolo, caz în care este mult mai greu de verificat acele situaţii. Noi sfătuim persoanele să reclame abuzurile la care sunt supuse în timp ce încă lucrează la acei angajatori”.
Cât priveşte motivul pentru care firmele de pază şi protecţie fac astfel de abzuri asupra angajaţilor, şeful ITM spune că “agenţii economici explică faptul că participă la diverse licitaţii şi, pentru a obţine contractele, oferă preţuri scăzute. Ca atare, apoi, bugetul pe care îl au devine insuficient pentru a plăti toate obligaţiile faţă de angajaţi”.
Ediția a V-a a Conferinței de analiză de risc va avea loc pe data de…
Roadshow-ul Power of Video, organizat de Milestone Systems, va demonstra diferite moduri în care conținutul…
La data de 18 decembrie., polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Roman au…
Într-o lume cu abonamente la cu trafic de internet nelimitat, nu mai ai nevoie neapărat…
Cel mai recent film care continuă seria ”Star Wars” a atras atenţia atacatorilor chiar înainte…
Polițiștii ieșeni au identificat trei bărbați și o tânără, bănuiți de furturi din genți și…