Explozie intr-un bloc din Suceava, provocata intentionat
O explozie urmată de un incendiu s-a produs într-un bloc de locuinţe din municipiul Suceava.
Explozia care a zguduit dimineaţă un bloc din Suceava şi a fost urmată de un incendiu a fost provocată intenţionat. Este concluzia la care au ajuns autorităţile care anchetează cauzele deflagraţiei. Deocamdată, poliţiştii au deschis un dosar penal pentru distrugere, transmite Digi24.
Pompierii au stabilit că focul a fost pus de cineva, iar vecinii cred că este vorba despre o răzbunare. Proprietara locuinţei este o femeie divorţată, stabilită de ani buni în Italia. Oamenii cred că un tânăr pe care l-au văzut intând în garsonieră ar fi chiar cel care a pus focul. Varianta locatarilor a fost confirmată şi de pompieri.
Explozia a avut loc sâmbătă noapte, puţin după ora 01.00. Dacă va fi prins, cel care a provocat incendiul riscă până la trei ani de închisoare.Toată clădirea a fost evacuată.
Potrivit pompierilor, locuinţa în care a avut loc explozia – o garsonieră – nu era racordată la reţeaua de gaze naturale, iar proprietarul nu era acasă în momentul producerii deflagraţiei.
În urma incendiului au ars mobilierul, articole textile şi obiecte de uz casnic din garsonieră şi au fost avariate mai multe uşi şi ferestre ale unor vecini.
Nu se ştie deocamdată care sunt cauzele producerii acestei explozii.