Recent, tot la aceeași școală, un elev a fost bătut cu bestialitate de alți elevi pe holul școlii. Un filmuleț cu acest incident a fost postat pe Facebook și poate fi vizionat aici. ATENȚIE: Imaginile au un puternic impact emoțional.
Purtătorul de cuvânt al ISJ Bihor, Claudiu Damian, a declarat, la rândul său, corespondentului MEDIAFAX, că la nivelul instituţiei pe care o reprezintă nu a fost depusă vreo plângere din partea elevilor sau a părinţilor, și nici vreo sesizare de la unitatea de învăţământ respectivă.
”Ne-am autosesizat şi luni o echipă de inspectori va verifica informaţiile apărute în filmuleţul respectiv, am declanşat o anchetă. Căutăm să identificăm pe cei implicaţi în altercaţie, se vor viziona imaginile de pe camerele de supraveghere ale şcolii. Nu se ştie nimic despre incident, când a avut loc şi unde, singura certitudine este că a fost încărcat filmuleţul duminică pe Facebook”, relateaza mediafax.
Ediția a V-a a Conferinței de analiză de risc va avea loc pe data de…
Roadshow-ul Power of Video, organizat de Milestone Systems, va demonstra diferite moduri în care conținutul…
La data de 18 decembrie., polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Roman au…
Într-o lume cu abonamente la cu trafic de internet nelimitat, nu mai ai nevoie neapărat…
Cel mai recent film care continuă seria ”Star Wars” a atras atenţia atacatorilor chiar înainte…
Polițiștii ieșeni au identificat trei bărbați și o tânără, bănuiți de furturi din genți și…