Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa a declarat că, după două zile de cercetări, poliţiştii din Eforie, în colaborare cu cei din Costineşti, au reuşit să-l prindă, în noaptea de luni spre marţi, pe bărbatul care a furat cei 24 de palmieri. Este vorba despre un bărbat de 34 de ani, din Tuzla, agent de pază, care a transportat palmierii până în Costineşti, unde i-a vândut unei persoane particulare, transmite Mediafax
De asemenea, oamenii legii au recuperat palmierii şi i-au predat Primăriei Eforie, iar pe numele bărbatului a fost întocmit dosar de cercetare penală pentru furt calificat.
Douăzeci şi patru de palmieri au fost furaţi, în 5 iunie, din parcul din Eforie Sud, poliţiştii constănţeni începând cercetările pentru descoperirea persoanelor vinovate.
Ediția a V-a a Conferinței de analiză de risc va avea loc pe data de…
Roadshow-ul Power of Video, organizat de Milestone Systems, va demonstra diferite moduri în care conținutul…
La data de 18 decembrie., polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Roman au…
Într-o lume cu abonamente la cu trafic de internet nelimitat, nu mai ai nevoie neapărat…
Cel mai recent film care continuă seria ”Star Wars” a atras atenţia atacatorilor chiar înainte…
Polițiștii ieșeni au identificat trei bărbați și o tânără, bănuiți de furturi din genți și…