Dronă folosită de firma de securitate pentru a păzi o comună din România
Firma de securitate care păzește o comună din județul Brașov va folosi o dronă de ultimă generație. Primarul a precizat că angajarea firmei de pază costă mai puțin ca înființarea unui birou de poliție.
Comuna Teliu, judeţul Brasov, se întinde pe 40 de kilometri pătraţi şi are o populaţie de 3.707 locuitori, conform ultimului recensământ. Acum este păzită de o firmă privată care are în dotare şi o dronă ultramodernă. În comună a rămas şi un poliţist care colaborează cu firma privată şi îi însoţeşte la majoritatea intervenţiilor ce pot deveni cazuri penale, scrie bursa.ro.
“Un birou de poliţie locală ar fi costat 400.000 de lei pe an, iar paza asigurată de o firmă privată costă 100.000 de lei pe an. Firma are dotări moderne, chiar şi un echipaj 4X4 cu câine de pază, are dispecerat şi timpul de răspuns este două minute, 24 de ore din 24. De asemenea, s-au montat butoane de panică la toată magazinele din comună deoarece mai sunt persoane recalcitrante atunci când beau. Acum se apasă butonul şi agenţii vin rapid”, spune primarul comunei.
„Noi am rămas practic fără Poliţia Naţională din cauza pensionărilor masive. Aveam patru agenţi, dar după pensionări am rămas cu unul singur. Am vorbit la Braşov la Inspectoratul Judeţean de Poliţie şi am cerut să ni se dea oameni, dar şi ei aveau aceeaşi problemă. Comandantul mi-a spus sincer că am două opţiuni: să înfiinţez un birou de Poliţie Locală sau să caut o firmă privată“, spune primarul Dorinel Blendica, citate de adevarul.ro.
Firma de pază a venit şi cu o dotare de ultimă generaţie. O dronă de 20.000 de euro cumpărată din SUA. Drona are 5 camere şi filmează inclusiv pe timp de noapte.
„Avem probleme cu furturile de pe terenurile agricole, dar şi cu ciobanii care mai intră cu oile pe aceste terenuri. Drona are o autonomie de 30 de minute şi este atât de performantă încât atunci când mai are baterie pentru 10 minute se întoarce singură la bază pentru a fi reîncărcată. I se stabileşte un traseu şi pleacă înapoi. Este o achiziţie foarte bună a firmei care ne asigură paza, deoarece filmează din zbor, iar imaginile pot fi folosite pentru identificarea autorilor furturilor de pe terenurile agricole. În acest moment s-a adus de la Braşov un instructor care îl va învăţa pe un angajat al firmei de pază tot ce este nevoie pentru a opera drona. De asemenea sunt în derulare procedurile de înmatriculare a dronei la Autoritatea Naţională Aeronautică. Practic trebuie urmate toate procedurile ca şi cum ai înmatricula un avion proprietate personală. Toate procedurile cred că vor finalizate în două-trei săptămâni şi apoi o vom putea folosi“, a mai spus edilul din Teliu.