HomeStiriSecuritate FizicaDouă firme de pază sancționate deoarece nu asigurau controlul agenților
doua-firme-de-paza-sanctionate-deoarece-nu-asigurau-controlul-agentilor

Două firme de pază sancționate deoarece nu asigurau controlul agenților

doua-firme-de-paza-sanctionate-deoarece-nu-asigurau-controlul-agentilorDouă societăți de pază care nu au asigurat verificarea agenților de securitate în timpul serviciului au fost sancționate de polițiști.

Marți, 14 martie 2017, polițiști din cadrul Secției nr. 4 Ploiești au desfășurat un control pe linia verificării respectării cadrului legal în domeniul pazei obiectivelor, bunurilor și al protecției persoanelor, se precizează într-un comunicat al IPJ Prahova.

Astfel, au continuat verificările la patru societăți comerciale, verificând patru reprezentanți ai societăților de pază și 32 de agenți de securitate. Astfel, au fost aplicate sancțiuni contravenționale pentru două societăți specializate, pentru faptul că nu a asigurat efectuarea controlului agenților care asigură paza unor obiective din municipiul Ploiești, aceștia fiind găsiți dormind în timpul serviciului.

 

 

 

Share With: