Montarea ilegală a sistemului de supraveghere a ieşit la iveală în urma unui control de rutină al polițiștilor din județul Galați, conform inro.news.
Pe 3 august, poliţiştii de ordine publică, în urma verificărilor efectuate la punctul de lucru al unei societăţi comerciale situat pe raza oraşului Târgu Bujor, au constatat faptul că, deşi acesta era dotat cu sistem de supraveghere video şi alarmare împotriva efracţiei, montarea acestora s-a facut de către persoane care nu deţin licenţă de funcţionare în domeniu.
”Din verificări a rezultat faptul că sistemele au fost montate încă din martie 2017 de către un bărbat din municipiul Galaţi, contra sumei de 3.000 lei”, a declarat Andreea Rogojină, purtătorul de cuvânt al IPJ Galaţi, citată de adevarul.ro.
În cauză, poliţiştii au întocmit un dosar de cercetare penală pentru desfăşurare în scop comercial de activităţi de pază sau protecţie, de proiectare, producere, instalare şi întreţinere a sistemelor de alarmare împotriva efracţiei sau a componentelor acestora fără atestat ori fără licenţă de funcţionare prevăzută de lege.
Ediția a V-a a Conferinței de analiză de risc va avea loc pe data de…
Roadshow-ul Power of Video, organizat de Milestone Systems, va demonstra diferite moduri în care conținutul…
La data de 18 decembrie., polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Roman au…
Într-o lume cu abonamente la cu trafic de internet nelimitat, nu mai ai nevoie neapărat…
Cel mai recent film care continuă seria ”Star Wars” a atras atenţia atacatorilor chiar înainte…
Polițiștii ieșeni au identificat trei bărbați și o tânără, bănuiți de furturi din genți și…