La data de 07 decembrie 2017, polițiștii Serviciului Ordine Publică au efectuat mai multe controale în scopul respectării Legii nr.333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor, se arată într-un buletin de presă al IPJ Ilfov.
În urma verificărilor efectuate la o societate comercială, cu punct de lucru în orașul Bragadiru, s-a constatat că aceasta desfășoară activități de pază, fără a deține licență în acest domeniu, pentru șase unități economice.
Polițiștii au identificat reprezentantul legal al societății, pe numele acestuia întocmindu-se dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de desfășurare în scop comercial de activități de pază sau protecție fără a deține licență de funcționare.
Tot în aceeași zi, polițiștii Compartimentului Sisteme de Securitate împreună cu polițiști din cadrul Poliției Orașului Sîngeorz-Băi și Secției 7 Poliție Rurală Sîngeorz-Băi au efectuat acțiuni în domeniul verificării sistemelor de securitate, pe raza de competență, se precizează într-un comunicat al IPJ Bistrița-Năsăud.
Activitățile au vizat obiective care operează cu valori, respectiv unități și instituții de interes public, societăți care au ca obiect de activitate schimbul valutar, case de amanet și unități profilate pe activități cu bijuterii, unități poștale, stații de comercializare a carburanților, spații comerciale, săli de jocuri de noroc, prestatori de servicii de pază și în sisteme tehnice, dar și alte categorii de unități.
În urma controalelor efectuate, pentru neregulile constatate polițiștii au aplicat 6 sancțiuni contravenționale, în valoare de 10.300 de lei, conform Legii 333/2003.
Ediția a V-a a Conferinței de analiză de risc va avea loc pe data de…
Roadshow-ul Power of Video, organizat de Milestone Systems, va demonstra diferite moduri în care conținutul…
La data de 18 decembrie., polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Roman au…
Într-o lume cu abonamente la cu trafic de internet nelimitat, nu mai ai nevoie neapărat…
Cel mai recent film care continuă seria ”Star Wars” a atras atenţia atacatorilor chiar înainte…
Polițiștii ieșeni au identificat trei bărbați și o tânără, bănuiți de furturi din genți și…