HomeStiriSecuritate FizicaDoi turiști riscă până la 6 ani de închisoare pentru furt de nisip de pe plajă
Doi turiști riscă până la 6 ani de închisoare pentru furt de nisip de pe plajă

Doi turiști riscă până la 6 ani de închisoare pentru furt de nisip de pe plajă

Doi turiști riscă până la 6 ani de închisoare pentru furt de nisip de pe plajăDoi turiști francezi riscă până la 6 ani de închisoare pentru furtul a 40 de kilograme de nisip de pe o plajă din Italia.

Un cuplu din Franța riscă șase ani de închisoare, după ce a fost prins transportând 40 de kilograme de nisip, pe care le luase de pe o populară plajă din Sardinia. Cei doi le-au declarat polițiștilor că voiau să ia acasă nisipul, drept suvenir, și că nu au realizat că acest gest reprezintă o infracțiune. De aceea, acum francezii riscă între 1 și 6 ani de închisoare pentru furt, fiind acuzați că și-au însușit un bun public, informează BBC News, citat de stirileprotv.ro.

Francezii aveau ascunse în mașină 14 sticle de plastic pline cu nisip luate de pe o plajă din Chia, în sudul Sardiniei. Descoperirea a fost făcută chiar când se pregăteau să urce pe un feribot spre Toulon, Franța.

Din 2017, celebrul nisip alb din Sardinia nu mai poate fi scos de pe insulă. Cea mai mică amendă este de 3.000 de euro. Autoritățile susțin că tone din prețiosul nisip din zonă dispar anual, scrie libertatea.ro.

Plajele cu nisip sunt una dintre principalele atracții din Sardinia. Există două amenințări: una este eroziunea, care este parțial naturală și parțial indusă de creșterea nivelului mării din cauza schimbărilor climatice; a doua este furtul de nisip de către turiști”, a declarat Pierluigi Cocco, un locuitor al capitalei din Sardinia, Cagliari, și specialist în problemele de mediu.

Turiștii, în principal europeni și inclusiv unii italieni, scot la licitație pe diverse site-uri sticle cu nisip din Sardinia.

Cei doi turişti riscă de la unu până la şase ani de închisoare, deoarece autorităţile din Sardinia tratează cu maximă seriozitate una dintre principalele probleme care afectează insula de ani de zile, precizează Mediafax.

În această vară, a avut loc „o explozie” în cantităţile de nisip, scoici şi alte obiecte de pe plaje găsite în bagajele turiştilor, 10 tone fiind confiscate la Olbia, în apropiere de Costa Smeralda, în ultimele săptămâni.

Share With: