Doar 20% din şcolile sucevene au asigurată paza
Inspectoratul Şcolar al Judeţului Suceava (IŞJ) a organizat vineri, cu începere de la orele 10:00, „Reuniunea semestrială de management instituţional”, eveniment la care au luat parte toţi directorii unităţilor şcolare de învăţământ preuniversitar de stat şi particular din judeţ.
Inspectorul şcolar general, prof. Gheorghe Lazăr, a prezentat raportul privind activitatea desfăşurată de I.Ş.J. Suceava, de unităţile conexe şi unităţile de învăţământ în primul semestru al acestui an şcolar, expunere ce a fost precedată de informări ale reprezentanţilor instituţiilor partenere privind relaţia şcoală- comunitate, scrie monitorulsv.ro.
Reprezentanţi ai Instituţiei Prefectului- Florin Sinescu, ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU)- Ion Burlui, ai Consiliului Judeţean- Cătălin Nechifor, ai Inspectoratului de Poliţie- Marcian Colman, ai Jandarmeriei- Bogdan Cornaci au expus eforturile instituţiilor ai căror exponenţi sunt şi au asigurat un climat favorabil desfăşurării în cele mai bine condiţii a activităţii didactice.
Cât priveşte siguranţa elevilor în şcoli, prefectul judeţului Florin Sinescu a tras un semnal de alarmă cu privire la numărul redus al unităţilor (176) care sunt dotate cu supraveghere video sau au asigurată paza şcolii prin gardieni sau portari. În 2012 au fost înregistrate 29 de fapte de violenţă în şcoli şi alte opt în zonele limitrofe unităţilor şcolare.