HomeStiriSecuritate FizicaDirectorul Poștei Române, amendat cu 5.000 de lei după jaful de luni
Directorul Poștei Române, amendat cu 5.000 de lei după jaful de luni

Directorul Poștei Române, amendat cu 5.000 de lei după jaful de luni

Directorul Poștei Române, amendat cu 5.000 de lei după jaful de luniDirectorul Poştei Române a fost sancţionat de poliţişti cu amendă de 5.000 de lei după ce, luni dimineața, o persoană cu fața acoperită a atacat un angajat şi a furat peste 200.000 de lei.

O mașină a Poștei Române a fost jefuită, luni dimineață, de 200.000 de lei de un hoț în Balș, județul Olt. Șoferul mașinii a fost agresat și a ajuns la spital, conform securityportal.ro.

Potrivit IPJ Olt: „În această dimineață, în jurul orei 5.00, am fost sesizați prin 112 despre faptul că o persoană necunoscută, cu fața acoperită, ar fi sustras, prin violența, o geantă cu o sumă de bani dintr-o mașină, din orașul Balș, după care ar fi fugit. Polițiștii din cadrul Poliției orașului Balș, împreună ce cei din cadrul Serviciului de Investiții Criminale s-au deplasat de îndată la fața locului și efectuează cercetări în vederea stabilirii situației de fapt și identificării celui care a săvârșit fapta”.

Directorul general interimar al Companiei Naționale Poşta Română, Mircea Tudosie, a fost sancționat pentru că nu a luat măsurile corespunzătoare pentru paza transportului de valori, a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Olt, Alexandra Dicu, conform libertatea.ro.

O persoană necunoscută, având faţa acoperită, a atacat luni dimineaţa, un angajat al Poştei şi a sustras din maşina de transport corespondenţă o geantă cu suma de 205.000 lei, potrivit unor surse judiciare.

În urma atacului, victima (55 de ani) a suferit un traumatism toracic şi a fost transportată la spital, fără a rămâne internată. Poştaşul era însoţit de un coleg, care a sunat imediat la 112 să reclame jaful. Cei doi urmau să predea corespondenţă şi bani pentru pensii la sediul Poştei din Balş, când a avut loc atacul.

Atacul a avut loc în plină stradă, în centrul orașului Balș și vizavi de clădirea Poștei. Oamenii din zonă se tem acum pentru siguranța lor și nu exclud varianta ca atacatorul să fi avut un pont și să fi știut faptul că aici nu există camere de supraveghere, precizează digi24.ro.

Polițiștii nu exclud nici ei varianta ca atacatorul să fi avut informații despre transportul de valoare. Ancheta îi vizează inclusiv pe angajații Poștei, care nu ar fi respectat normele de siguranță în asemenea cazuri. Vehiculul trebuia prevăzut cu sistem video de monitorizare, iar oficiul poştal, să asigure paza.

Poșta Română îi asigură asigură însă pe cei care așteaptă pensia că nu vor rămâne fără bani, în ciuda jafului.

Share With: