Declanșarea sistemului de alarmă a ajutat la depistarea rapidă a hoților
Poliţiştii craioveni au depistat rapid autorii unui furt după ce au fost sesizați cu privire la declanșarea sistemului de alarmare al unei societăți comerciale.
Poliţişti din cadrul Secţiei 4 Craiova au fost sesizați, telefonic, în noaptea de 9 spre 10 aprilie, de către dispecerul unei firme de pază, cu privire la faptul că la punctul de lucru al unei societăţi comerciale din cartierul Rovine, s-a declanșat sistemul de alarmă, scrie gds.ro.
La faţa locului s-au deplasat poliţiştii, care au constatat faptul că ușa de acces în interiorul unităţii comerciale prezenta urme de forțare și era deschisă. În urma verificărilor efectuate, pe strada A.I. Cuza din Craiova au fost depistaţi autorii faptei, aceştia fiind 5 minori cu vârste cuprinse între 13 și 16 ani. Acești sustrăseseră 4 telefoane mobile din incinta unităţii comerciale. Cei 5 minori au fost conduşi la sediul secţiei în vederea continuării cercetărilor.
Cu altă ocazie, alarma declanșată de un hoț care încerca să fure bunuri dintr-un garaj a dus la prinderea în flagrant a acestuia, conform SecurityPortal.ro.
La data de 10 martie 2018, în jurul orei 20.00, poliţiştii Secţiei 1 Poliţie Bacău au fost sesizaţi telefonic de către dispeceratul unei societăţi de pază, cu privire la faptul că la un garaj situat pe strada Henri Coandă din Bacău, s-a declanşat alarma de efracţie, se precizează într-un buletin de presă al IPJ Bacău.
Poliţiştii s-au deplasat imediat la faţa locului şi au depistat un tânăr de 24 ani, din Bacău, în timp ce ieşea din interiorul garajului în cauză.
Cercetările se efectuează sub aspectul săvărşirii infracţiunii de tentativă la furt calificat, iar în cauză s-a dispus reţinerea tânărului pentru 24 de ore.