Serviciul de Protecţie şi Pază a sărbătorit, pe 7 mai, 23 de ani de la înfiinţare, prilej cu care a organizat, la fel ca în fiecare an, un concurs de tir pentru reprezentanţii mass-media. Numai că, de data aceasta, evenimentul a avut loc de abia duminică, 12 mai, în poligonul Popeşti-Leordeni.
Topul jurnalistelor care au folosit cel mai bine pistolul asupra Ţintei piept cu cercuri (nr.4) este următorul: I Adriana Neagoe (Mediafax); II Valeria Cupă (Optimal Media); III Ramona Alexandrescu (Radio România). La băieţi: I Dănuţ Puşcaşu (Agerpres); II Adel Ad Hadar (Mediafax); III Dumitru Angelescu (Ring).
Drumul Serviciului de Protecţie şi Pază a început în data de 07 mai 1990, când a fost promulgat Decretul nr. 204 al Consiliului Provizoriu de Unitate Naţională, care a hotărât înfiinţarea Unităţii Speciale de Pază şi Protocol (USPP) în subordinea Ministerului Apărării. În anul 1998 a fost promulgată şi legea proprie de organizare şi funcţionare a Serviciul de Protecţie şi Pază. Timp de două decenii şi un an, Serviciul de Protecţie şi Pază a parcurs un proces permanent de modernizare şi profesionalizare, încercând să păstreze ritmul de dezvoltare al societăţii româneşti şi să se adapteze evoluţiei climatului de securitate la nivel global. În prezent, SPP se poziţionează în rândul instituţiilor de securitate cu un profil internaţional bine conturat, fiind membru al Reţelei Europene a Forţelor de Protecţie a Demnitarilor – E.N.P.P.F. (asociaţia cuprinde structurile de protecţie a demnitarilor din ţările membre ale Uniunii Europene, fiind înfiinţată în anul 2002, în baza unei Decizii a Consiliului Uniunii Europene) şi membru în consiliul de conducere al Asociaţiei Internaţionale a Serviciilor de Protecţie – A.P.P.S.. Experienţa personalului, care a executat misiuni în teatrele de operaţii, a făcut posibil ca Serviciul de Protecţie şi Pază să pregătescă în Centrul de Excelenţă pentu Protecţie şi Securitate de la Bucureşti ofiţerii de protecţie nemijlocită ai Organizaţiei Naţiunilor Unite.
Ediția a V-a a Conferinței de analiză de risc va avea loc pe data de…
Roadshow-ul Power of Video, organizat de Milestone Systems, va demonstra diferite moduri în care conținutul…
La data de 18 decembrie., polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Roman au…
Într-o lume cu abonamente la cu trafic de internet nelimitat, nu mai ai nevoie neapărat…
Cel mai recent film care continuă seria ”Star Wars” a atras atenţia atacatorilor chiar înainte…
Polițiștii ieșeni au identificat trei bărbați și o tânără, bănuiți de furturi din genți și…