Acesta a intrat într-un magazin alimentar, ce se află pe strada George Enescu din Dorohoi, în imediata apropierii a şcolii Gimnaziale nr.1. Firma de pază Grup Est Security, cu care magazinul are contract pentru supraveghere, a fost sesizată de o intrare prin efracţie şi s-a deplasat de urgenţă la faţa locului, unde făptaşul a fost prins în timpul jafului.
Conform celor din echipajul firmei de pază, tânărul era în magazin, iar în momentul în care i-a observat a încercat să fugă prin geamul lateral pe care l-a spart pentru a intra. Acesta nu a reuşit să iasă iar cei de la firma de pază au reuşit să îl ţină în interiorul magazinului până la sosirea unui echipaj al poliţiei, scrie dorohoinews.ro.
Conform Poliţiei Municipiului Dorohoi, Alexandru Ionuţ S. de 24 de ani, din Brăeşti, a pătruns prin efracţie în magazin şi în momentul prinderii, acesta era pe punctul de plecare având în vedere faptul că o parte din bunuri erau scoase din magazin, iar o altă parte le avea pregătite în magazin pentru a părăsi cu ele locul faptei. Tânărul s-a axat pe ţigări şi produse alimentare în valoare de aproximativ 500 de lei, prejudiciu ce a fost recuperat în totalitate şi înapoiat părţii vătămate.
„Unitatea era prevăzută cu un sistem de alarmă, fapt pentru care la faţa locului a ajuns prima dată un echipaj al firmei respective de pază, urmat la scurt timp de un echipaj din cadrul Poliţiei Municipiului Dorohoi. Continuăm cercetările, iar în funcţie de datele care vor reieşi din anchetă vom propune soluţie procedurală.”, a declarat pentru Dorohoi News, comisar şef Marcel Prichici, şeful Poliţiei Dorohoi.
Ediția a V-a a Conferinței de analiză de risc va avea loc pe data de…
Roadshow-ul Power of Video, organizat de Milestone Systems, va demonstra diferite moduri în care conținutul…
La data de 18 decembrie., polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Roman au…
Într-o lume cu abonamente la cu trafic de internet nelimitat, nu mai ai nevoie neapărat…
Cel mai recent film care continuă seria ”Star Wars” a atras atenţia atacatorilor chiar înainte…
Polițiștii ieșeni au identificat trei bărbați și o tânără, bănuiți de furturi din genți și…