Alarme de efracţie sau de incendiu, senzori care detectează mişcarea în locuri unde nu ar trebui să fie nimeni, dar şi camere video, chiar de generaţie mai veche, ce pot transmite o sumedenie de informaţii preţioase, astfel se pot reduce drastic numărul de incidente care produc, în activitatea unei companii, pagube importante, fie că este vorba de furturi sau vandalizări. Se aplică, şi de această dată, regula care spune că prevenţia este mai ieftină decât tratamentul, chiar dacă este dificilă o comparaţie clară între cele două tipuri de cheltuieli scrie businessmagazin.ro.
Care sunt pericolele cu care se confruntă o firmă? Dincolo de lucrurile pe care managementul le poate gestiona, bugeta şi aranja strategic în ecuaţii economice, sunt situaţii în care apar pierderi, indiferent că este vorba de furturi, vandalism sau atacuri cibernetice.
O companie din retail îşi bugetează între 1 şi 3% pentru pierderile cauzate de furturi. Discuţia despre securitatea unei companii este însă mult mai amplă şi la acest capitol se înscriu tot soiul de soluţii, de la programele antivirus până la departamentele de pază şi protecţie şi sisteme de supraveghere video. „Să ai grijă de afacerea ta, fie în zona de securitate fizică sau în online, este o nevoie de bază“, spune Florina Tănase, senior director legal and external affairs în cadrul Vodafone România.
Subiectul a fost pus pe tapet în repetate rânduri în cadrul workshopurilor organizate de companie cu clienţii, iar la sediul pe care îl are operatorul în Pipera funcţionează, din toamna anului trecut, aşa-numitul Security Operation Center, de unde sunt supravegheate toate magazinele, antenele şi spaţiile de birouri pe care Vodafone le are în România. În peste 1.900 de locaţii proprii, circa 10.000 de echipamente furnizează permanent informaţii, fiind conectate la un software în care sunt setate tot soiul de alarme, de la cele de efracţie sau control de acces până la cea antiincendiu sau senzorii de mişcare.
„Putem supraveghea de aici toate locaţiile pe care le avem în întraga ţară“, spune Florina Tănase, arătând spre camera de control în care câţiva oameni supraveghează circa 20 de ecrane dar şi imaginile derulate pe monitoarele calculatoarelor. Iar pe ecrane apar imagini legate de situaţiile care sunt sau pot constitui un incident pentru companie. Cu titlul de exemplu, dacă într-un câmp unde compania are amplasată o antenă este detectată mişcare (iar acolo nu ar trebui să fie nimeni), sistemul afişează imagini de la locul respectiv pe ecranele de supraveghere. „În cazul nostru, cele mai numeroase incidente sunt pe site-urile remote, de exemplu zonele aflate în câmp, unde sunt aplasate antene. Cele mai costisitoare incidente sunt cele din magazine, pentru că valoarea pagubelor este mai importantă“, explică reprezentanta Vodafone.
Capitolul incidentelor se înscriu situaţiile de furt de combustibil, pentru că la antenele din câmp este necesară funcţionarea unui generator. Numărul de camere instalate pentru fiecare zonă supravegheată variază de la caz la caz, în centrul de comandă al Vodafone fiind permanent oameni care urmăresc zeci de ecrane pe care sunt afişate imagini.
În funcţie de ce văd pe ecrane oamenii din centrul de comandă, ei pot suna la 112, dacă este vorba de un caz de efracţie sau vandalizare, „sau dacă ai o situaţie într-un magazin, poţi să suni la managerul spaţiului de vânzare. Sunt proceduri aferente fiecărei situaţii“. Una peste alta, în primul an de funcţionare a acestui centru de securitate Vodafone a înregistrat o scădere de 70% „pe tot ce înseamnă incident de securitate, pentru că platforma ne permite să acţionăm foarte mult pe zona de prevenţie, pentru a nu mai ajunge, de pildă, la situaţia de furt sau vandalizare, ci prin sistemul de monitorizare poţi detecta ameninţarea înainte ca ea să aibă loc. Soluţia are ca efect şi reducerea numărului de incidente, dar şi cheltuielile provocate de incidentele care sunt prevenite“.
Centrul de securitate al Vodafone este o soluţie care a fost gândită iniţial ca un instrument intern pentru companie, dar este prima filială a grupului care pune la punct un asemenea sistem, „suntem pionieri la nivelul grupului“, arată Florina Tănase.
Ediția a V-a a Conferinței de analiză de risc va avea loc pe data de…
Roadshow-ul Power of Video, organizat de Milestone Systems, va demonstra diferite moduri în care conținutul…
La data de 18 decembrie., polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Roman au…
Într-o lume cu abonamente la cu trafic de internet nelimitat, nu mai ai nevoie neapărat…
Cel mai recent film care continuă seria ”Star Wars” a atras atenţia atacatorilor chiar înainte…
Polițiștii ieșeni au identificat trei bărbați și o tânără, bănuiți de furturi din genți și…