Cresc acțiunile de verificare pe linia pazei
În ultimele zile, polițiști din mai multe județe și municipiul București verifică respectarea prevederilor Legii 333/2003 și activitatea agenților de pază.
Marți, 21 noiembrue, în intervalul orar 12-16, la nivelul Secției Rurale nr. 3 Blejoi a fost organizată o acțiune rutieră și de ordine publică — sisteme de securitate. Au fost legitimate 49 de persoane, controlate 33 de autovehicule și aplicate 15 sancțiuni contravenționale, în valoare de 8.610 lei. A fost retras un certificat de înmatriculare auto. Două societăți comerciale au fost sancționate contravențional, una pentru neîndeplinirea sarcinilor din analiza de risc, iar cea de-a doua pentru neîncheierea în termenul acordat a unui contract cu o societate de pază și monitorizare, se arată într-un buletin de presă al IPJ Prahova, citat de Agerpres.
Tot în aceași zi, Polițiștii din cadrul Poliției orașului Horezu au fost ca de obicei la datorie, aplicând sancțiuni contravenționale de aproximativ 5. 000 de lei, conform unui buletin de presă al IPJ Vâlcea.
Polițiștii au aplicat 3 sancțiuni și în baza Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor.
De asemenea, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Suceava, în cadrul unei acțiuni de prevenire și combatere a cerșetoriei au verificat și instruit 4 agenți de pază, fiind controlate 31 de obiective, se arată într-un comunicat al IPJ Suceava.
La acțiune au participat 32 de polițiști, din care 21 din cadrul Biroului Ordine Publică și 8 din cadrul Secției de Poliție Burdujeni și 2 polițiști din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității — IPJ Suceava.
De asemenea, miercuri, 22 noiembrie 2017, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București au continuat desfășurarea de acțiuni pentru prevenirea și combaterea faptelor de natură contravențională și penală, se precizează într-un comunicat al DGPMB.
Astfel, polițiști din cadrul Secțiilor 1, 2, 3, 4, 5 și 13 Poliție au acționat pe raza de competență, fiind organizate și desfășurate microacțiuni simultane pe linia prevenirii si combaterii faptelor antisociale.
La nivelul Secției 20 Poliție s-au desfășurat activități pentru prevenirea și combaterea faptelor de tulburare a ordinii și liniștii publice și pentru respectarea prevederilor Legii 333/2003, urmărindu-se modul de executare a serviciului de către personalul de pază, dar și prevenirea si combaterea furturilor din societățile comerciale.Cu această ocazie au fost controlați 22 agenți de securitate.
Totodată, în ziua de 22.11.2017, în intervalul orar 00.00-02.00, pe raza Secției 22 s-a desfășurat o acțiune punctuală, pentru prevenirea furturilor din și de la auto. S-a acționat și pentru respectarea prevederilor Legii nr. 333/2003, fiind controlați 12 agenți de securitate. Acțiunile polițiștilor au avut ca scop și prevenirea și combaterea furturilor din societățile comerciale.