HomeStiriSecuritate FizicaCraiova. Verificări în domeniul măsurilor de pază şi protecţie
security

Craiova. Verificări în domeniul măsurilor de pază şi protecţie

securityPoliţiştii Serviciului de Ordine Publică Craiova au efectuat o acţiune pentru a verifica modul de asigurare a măsurilor de pază şi protecţie antiefracţie luate de conducătorii staţiilor de distribuţie carburanţi, caselor de amanet şi schimb valutar.

Potrivit unui comunicat al IPJ Dolj, cei 87 de poliţişti angrenaţi în activităţi au efectuat verificări la 165 obiective, dintre care 101 staţii distribuţie carburanţi, 58 case de amanet, 3 case de schimb valutar. Au fost controlaţi 16 agenţi de pază şi efectuate 78 simulări panică ocazie cu care au fost verificaţi 152 agenţi de intervenţie, scrie gds.ro.

Pentru abaterile constatate au fost aplicate 25 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 13.600 lei. Personalul unităţilor controlate, agenţii de pază şi agenţii de intervenţie au fost instruiţi cu privire la modul de acţiune, precum şi pentru prevenirea victimizării acestora în cazul producerii unor evenimente negative.

Share With: