Poliţiştii din cadrul Biroului pentru Centrul Universitar au desfăşurat o acţiune în zona centrelor universitare, pe linia verificării respectării prevederilor Legii 333/2003, a Legii 61/1991, pentru prevenirea faptelor de cerşetorie, a nerespectării normelor de conduită rutieră, cât şi a faptelor comise prin violenţă.
Au fost controlate 26 de obiective (societăţi comerciale şi unităţi de cazare), dintre care 23 asigurate cu pază proprie şi 3 asigurate cu pază specializată. Au fost controlaţi 26 de agenţi de pază. Au fost aplicate 2 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 100 de lei.
Astfel, pe data de 10 octombrie, în jurul orei 2:45, poliţiştii au depistat un agent de pază la o unitate de cazare, dormind în timpul serviciului. Bărbatul a fost sancţionat contravenţional.
„La data de 10 octombrie, în jurul orei 2.45, poliţiştii au depistat un agent de pază, la o unitate de cazare, dormind în timpul serviciului. Bărbatul a fost sancţionat contravenţional. De asemenea, au fost controlate 26 de obiective comerciale şi de cazare, dintre care 23 asigurate cu pază proprie şi trei cu pază specializată. Au fost controlaţi 26 de agenţi de pază, fiind aplicate două sancţiuni contravenţionale în valoare de 100 lei“, a precizat Anca Vîjiac, din cadrul Poliţiei.
Ediția a V-a a Conferinței de analiză de risc va avea loc pe data de…
Roadshow-ul Power of Video, organizat de Milestone Systems, va demonstra diferite moduri în care conținutul…
La data de 18 decembrie., polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Roman au…
Într-o lume cu abonamente la cu trafic de internet nelimitat, nu mai ai nevoie neapărat…
Cel mai recent film care continuă seria ”Star Wars” a atras atenţia atacatorilor chiar înainte…
Polițiștii ieșeni au identificat trei bărbați și o tânără, bănuiți de furturi din genți și…