Constanța: Agenți de pază, bătuți și tâlhăriți în timpul unei intervenții VIDEO
Agenții de securitate ai unei firme de pază din Constanța au fost bătuți și tâlhăriți de mai multe persoane, la o intervenție la un obiectiv.
Polițiștii constănțeni au fost sesizați, la data de 15 iunie, în jurul orei 23.00, cu privire la faptul că, pe strada Semănătorului din municipiul Constanța are loc un conflict între mai multe persoane, scrie ziuaconstanta.ro.
Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat că este vorba despre un conflict spontan între lucrătorii unei firme de pază și mai multe persoane, acestea din urmă provocând distrugeri autoturismelor firmei de pază.
Totul a început după ce, lucrătorii firmei de pază, în timpul verificării unei societăți comerciale de pe strada Soveja, ar fi fost agresați de câteva persoane, și deposedați de 2 telefoane mobile și o stație. Suspecții au fugit, iar agenții de pază au cerut întăriri și pornit în urmărirea lor pe strada Semănătorului, unde au intrat într-un imobil, scrie ctnews.ro.
Aici, situația a degenerat, existând mai multe confruntări fizice, urmăriții aruncând cu diverse obiecte de la etaj, rănind agenții de pază și avariind mașinile acestora. În scurt timp, la fața locului au ajuns și mai multe echipaje de poliție, precum și luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, care, în scurt timp, au aplanat starea conflictuală.
În cauză, a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tâlhărie, distrugere, loviri sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.
Trei agenți de pază au fost răniți ușor, fiind transportați la spital, scrie libertatea.ro.