Condamnați pentru tulburarea ordinii și liniștii publice după ce i-au atacat pe agenții de pază
Doi frați și o a treia persoană au primit doar câteva luni de închisoare pentru tulburarea și liniștii publice deoarece agenții de pază agresați și-au retras plângerea.
La data de 09.03.2017, ora 17.15, Postul de poliție Sucevița, a primit mandatul de executare a pedepsei închisorii, emis de Judecătoria Rădăuți la 09.03.2017, față de un localnic de 26 de ani, condamnat la 5 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor de ‘tulburare a ordinii și liniștii publice’ și ‘port sau folosire fără drept de obiecte periculoase’, se arată într-un comunicat al IPJ Suceava.
Tânărul a fost identificat de polițiști la domiciliu, fiind reținut, escortat și încarcerat în Penitenciarul Botoșani.
Anchetatorii au stabilit că în seara zilei de 8 februarie 2014, în jurul orei 21.00, pentru a se răzbuna pe doi agenți de pază ai SC RPG SRL Suceava, Punct de lucru Rădăuți, față de care avea resentimente puternice din cauza unor conflicte anterioare, inculpatul a recrutat și mobilizat mai mulți tineri din anturajul său, i-a dotat cu cagule, spray-uri iritant lacrimogene și bâte de baseball, după care s-a deplasat împreună cu ei al barul Roma Caffe, din comuna Marginea, obiectiv aflat sub protecția firmei menționate mai sus. Acolo, indivizii au făcut scandal, motiv pentru care au fost chemați în sprijin agenții de pază de serviciu , împrejurare în care inculpatul și fratele său, împreună cu încă o persoană i-au atacat cu bâtele pe cei doi agenți, provocându-le leziuni grave ce au necesitat pentru vindecare de 82 – 84 de zile de îngrijiri medicale, respectiv 5 – 6 zile de îngrijiri medicale, manifestări ce au tulburat ordinea și liniștea publică în interiorul și în afara barului, relatează obiectivdesuceava.ro.
Cel care a primit mandatul de executare a pedepsei a scăpat cu o pedeapsă mică în principal pentru că agenţii de pază şi-au retras plângerile pe parcursul cercetărilor, astfel că procurorii i-au putut trimite în judecată pe el şi pe complici doar pentru infracţiunile de tulburare a ordinii şi liniştii publice şi portul fără drept de obiecte periculoase, scrie monitorulsv.ro.
Tânărul mai avea la activ o condamnare cu suspendare, astfel că atât Judecătoria Rădăuţi, cât şi Curtea de Apel Suceava au dispus ca acum pedeapsa să fie executată în regim de detenţie.
Ceilalţi doi inculpaţi din acest dosar au scăpat cu pedepse suspendate sub supraveghere.