Proiectul are ca finalitate crearea unui centru european pentru combaterea acestor ameninţări, care să se bazeze pe schimbul de informaţii între cele 28 de state membre, transmite TVR.
Atacurile teroriste din Franţa şi Danemarca de la începutul anului, dar şi încercările eşuate ale unor radicali islamişti de a lansa astfel de atacuri pe teritoriul Belgiei au determinat Comisia Europeană să adopte o strategie de securitate pentru întreaga Uniune, care să îi protejeze pe europeni de terorism, crimă organizată şi atacuri cibernetice.
“Ceea ce ne dorim este să plasăm statele membre şi instituţiile la nivel european într-o poziţie mai bună, astfel încât să poată lucra împreună, ca să asigure astfel siguranţa cetăţenilor noştri”, a declarat prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans.
În strategia prezentată în faţa aleşilor europeni, reprezentanţii Comisiei reiterează nevoia ca europenii să lucreze împreună împotriva ameninţărilor momentului prin crearea unui centru antiterorism.
“Cetăţenii europeni aşteaptă de la noi încredere, să colaboreze şi să facă schimb de informaţii, astfel încât să facem faţă împreună ameninţărilor”, a subliniat şi comisarul european pentru Migraţie, Dimitrios Avramopoulos.
Strategia enunţată de Comisia Europeană poate fi considerată şi o pledoarie pentru adoptarea PNR – registrul îmbarcărilor în cursele companiilor aeriene, care este considerat de comisari cel mai eficient instrument pentru a ţine sub control fenomenul de radicalizare a europenilor în centrele islamiste de antrenament din Africa şi Orientul Mijlociu.
Adoptarea PNR este însă blocată în Parlamentul European, care cere garanţii suplimentare privind protecţia datelor colectate printr-un astfel de proces.
Ediția a V-a a Conferinței de analiză de risc va avea loc pe data de…
Roadshow-ul Power of Video, organizat de Milestone Systems, va demonstra diferite moduri în care conținutul…
La data de 18 decembrie., polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Roman au…
Într-o lume cu abonamente la cu trafic de internet nelimitat, nu mai ai nevoie neapărat…
Cel mai recent film care continuă seria ”Star Wars” a atras atenţia atacatorilor chiar înainte…
Polițiștii ieșeni au identificat trei bărbați și o tânără, bănuiți de furturi din genți și…