“Poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei municipiului Cluj-Napoca au dispus începerea urmăririi penale faţă de 11 persoane cu vârste cuprinse între 24 şi 42 ani, din municipiul Cluj-Napoca şi comunele Apahida, Floreşti şi Frata, toţi angajaţii unei societăţi specializate de pază şi protecţie din municipiul Cluj-Napoca, aceştia fiind suspectaţi de săvârşirea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 321 alin. 1 din Codul penal”, precizează reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Cluj, într-un comunicat de presă.
“Cu ocazia cercetărilor efectuate s-a stabilit că, în dimineaţa zilei de 21 iulie a.c., în jurul orei 08.25, suspecţii echipaţi cu ţinuta specifică de intervenţie au agresat trei persoane de sex masculin în incinta unui club din centrul municipiului Cluj-Napoca, provocând indignarea persoanelor prezente în zonă. În urma probatoriului administrat în cauză, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, 10 persoane au fost reţinute pe bază de ordonanţă pentru 24 de ore, suspecţii urmând să fie prezentaţi instanţei cu propunere de arestare preventivă pe o durată de 29 de zile”, se mai arată în comunicat.
Celebrul luptător de K1 Răzvan Benche a fost şi el implicat. Interesant este faptul că Răzvan Benche figurează ca angajat la firma de pază Scutul Negru, deşi este recidivist, fiind încarcerat după ce a fost condamnat definitiv pentru tâlhărie. Când a ieşit din închisoare, Benche s-a angajat la firma de pază, deşi, potrivit legii, nu putea fi angajat în funcţia de agent de pază deoarece avea cazier, scrie Evenimentul Zilei.
Reprezentanţii firmei Scutul Negru reclamă faptul că de fiecare dată când au fost chemaţi să liniştească scandalurile izbucnite în cluburile pe care le păzeau, poliţiştii clujeni nu au vrut să ofere niciun sprijin. Ca urmare, au fost obligaţi să îşi facă singuri dreptate.
Publicaţia citată prezintă mai multe incidente violente în care ar fi fost implicaţi agenţii de pază de la Scutul Negru.
Ediția a V-a a Conferinței de analiză de risc va avea loc pe data de…
Roadshow-ul Power of Video, organizat de Milestone Systems, va demonstra diferite moduri în care conținutul…
La data de 18 decembrie., polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Roman au…
Într-o lume cu abonamente la cu trafic de internet nelimitat, nu mai ai nevoie neapărat…
Cel mai recent film care continuă seria ”Star Wars” a atras atenţia atacatorilor chiar înainte…
Polițiștii ieșeni au identificat trei bărbați și o tânără, bănuiți de furturi din genți și…