HomeStiriSecuritate FizicaClub din Iasi. Patru agenti de paza, atacati cu un cutit
ambulanta

Club din Iasi. Patru agenti de paza, atacati cu un cutit

ambulantaPoliţiştii ieşeni au demarat o anchetă după ce în noaptea de sâmbătă spre duminică şapte persoane, care se aflau într-un club din Copou, au fost duse la spital în urma izbucnirii unui conflict pentru aplanarea căruia a fost nevoie de intervenţia în forţă a trei patrule de poliţişti şi a unui echipaj al Serviciului de Intervenţie Rapidă din Inspectoratul de Poliţie Judeţean Iaşi.

Din primele cercetări efectuate s-a stabilit că scandalul a izbucnit în jurul orei 2,00 şi a fost declanşat de un tânăr de 26 de ani supărat că o fată, în vârstă de 25 de ani, nu a răspuns avansurilor sale. În apărarea acesteia a sărit un prieten, în vârstă de 23 de ani, a declarat, duminică, subcomisar Mădălin Ţăranu, purtător de cuvânt al IPJ Iaşi.
Deşi agenţii de pază ai clubului au intervenit pentru a calma situaţia, scandalagiul a lovit patru agenţi de pază cu un cuţit, după care a încercat să fugă, transmite Agerpres
”Din cercetări a mai rezultat că în timpul altercaţiei, tânăra a folosit un pistol cu bile din cauciuc atât în bar, cât şi afară. În urma incidentului au suferit diverse leziuni şapte persoane, respectiv patru agenţi de pază, agresorul, o tânără din anturajul acestora, precum şi o fată de 20 ani, din Republica Moldova, care se afla în zonă. Agresorul se află internat într-o unitate medicală pentru îngrijiri, urmând ca la externare să fie audiat. De asemenea, au fost identificate şi audiate alte şapte persoane, urmând a se stabili gradul de participare al fiecăreia dintre acestea la conflict. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru ultraj contra bunelor moravuri, port ilegal de armă albă, nerespectarea regimului armelor”, a explicat Mădălin Ţăranu.
Potrivit sursei citate, în funcţie de zilele de îngrijiri medicale, urmează a se dispune şi alte măsuri legale. Ancheta se desfăşoară sub directa coordonare a Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi.

Share With: