Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au finalizat urmărirea penală efectuată în cauza privindu-i pe inculpaţii, cercetaţi în stare de arest preventiv, BUJOAICĂ NICULAE, DAVID FLORIN, zis „BUZEŢICĂ”, IONIŢĂ ION, zis „SILE COROI”, IORDAN VASILE, zis „BEBI” şi SIMION DORU DANIEL.
Inculpaţii au fost trimişi în judecată, după caz, pentru săvârşirea infracţiunilor de tâlhărie cu consecinţe deosebit de grave, tâlhărie, lipsire de libertate în mod ilegal, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, violare de domiciliu, uzurpare de calităţi oficiale şi port ilegal de decoraţii sau semne distinctive constând în aceea că :
1.La data de 20.12.2011, cu ocazia comiterii unei infracţiuni de furt din locuinţă, inculpatul BUJOAICĂ NICULAE a fost surprins de către organele de poliţie purtând fără drept un pistol marca Crvenazastava, fabricat în fosta Iugoslavia, încărcat cu 8 cartuşe – muniţie letală.
2.La data de 13.08.2010 inculpaţii BUJOAICĂ NICULAE (care avea asupra sa un pistol) şi DAVID FLORIN, împreună cu o altă persoană de sex masculin, pretinzând că sunt lucrători de poliţie şi prezentând o legitimaţie falsă de lucrător de poliţie, au pătruns fără drept în locuinţa lui P.B sub pretextul efectuării unei percheziţii domiciliare; după ce au încătuşat-o pe victimă, au scotocit prin locuinţă căutând bunuri de valoare, plecând fără a sustrage ceva.
3.La data de 29.09.2010 inculpaţii BUJOAICĂ NICULAE şi DAVID FLORIN, îmbrăcaţi în uniforme de poliţişti, împreună cu o altă persoană de sex masculin care purta cagulă, pretinzând că sunt lucrători de poliţie şi prezentând în acest scop o legitimaţie falsă de lucrător de poliţie şi un înscris cu aparenţa unui mandat de percheziţie domiciliară, au pătruns fără drept în locuinţa părţilor vătămate M.M. şi D.D. şi, sub pretextul efectuării unei percheziţii domiciliare, le-au încătuşat pe părţile vătămate, sub ameninţarea unui pistol, după care au sustras mai multe bunuri (bijuterii, ceasuri, sume de bani, acte) în valoare totală de 230.000 de lei şi au părăsit locul faptei, lăsând-o imobilizată pe partea vătămată M.M.
4.La data de 24.05.2011 inculpaţii BUJOAICĂ NICULAE (care era îmbrăcat în uniformă de poliţist) şi SIMION DORU DANIEL împreună cu alte persoane de sex masculin care purtau combinezoane negre inscripţionate „Jandarmeria” şi cagule, au urmărit-o şi au oprit-o în trafic, pe partea vătămată M.D.; pretinzând că sunt lucrători de poliţie, sub ameninţarea cu arme de foc, i-au sustras părţii vătămate o geantă în care se afla suma de 205.000 de lei.
5.La data de 14.06.2011 inculpatul IONIŢĂ ION fiind îmbrăcat în uniformă de poliţist şi însoţit de alte trei persoane de sex masculin, îmbrăcate în haine de culoare neagră inscripţionate „Poliţia” şi purtând cagule, pretinzând că sunt lucrători de poliţie, au pătruns fără drept în locuinţa părţilor vătămate N.M. (cetăţean sirian), N.C. N.D.N .şi, sub pretextul efectuării unei percheziţii domiciliare, le-au încătuşat pe părţile vătămate, după care au sustras bijuterii în valoare de 5000 de euro, suma de 4500 de lei şi 2 telefoane mobile marca Nokia în valoare de 300 de euro.
6.La data de 27.10.2011 inculpaţii IONIŢĂ ION şi BUJOAICĂ NICULAE (care era îmbrăcat în uniformă de poliţist) şi cu o altă persoană de sex masculin, rămasă neidentificată, care purta cagulă, pretinzând că sunt lucrători de poliţie, sens în care au prezentat o legitimaţie falsă de lucrător de poliţie şi un înscris cu aparenţa unui mandat de percheziţie, au pătruns fără drept, sub pretextul efectuării unei percheziţii domiciliare, în locuinţa părţilor vătămate C.B.I şi P.Ş..; după ce le-a ameninţat pe părţile vătămate cu un pistol, au sustras bijuterii şi ceasuri în valoare de 40.000 de euro, suma de 10.000 de lei. Autorii au beneficiat de sprijinul inculpatului IORDAN VASILE, care, îmbrăcat în uniformă de poliţist, a asigurat paza şi supravegherea zonei.
7.La data de 02.11.2011 inculpatul IORDAN VASILE, îmbrăcat în uniformă de poliţist şi acţionând împreună cu alte trei persoane de sex masculin dintre care două purtau cagulă, iar a treia era îmbrăcată în uniformă de poliţist, pretinzând că este vorba despre o operaţiune a lucrătorilor de poliţie, a abordat partea vătămată C.F. aflat la volanul autoturismului său şi l-a încătuşat, l-a deplasat cu autoturismul împotriva voinţei sale şi i-a sustras portofelul şi suma de 60.000 de lei (proprietate a tatălui său).
8.La data de 28.11.2011 inculpaţii BUJOAICĂ NICULAE care purta cagulă şi DAVID FLORIN, care era îmbrăcat în uniformă de poliţist, şi cu o altă persoană de sex masculin, care purta de asemenea cagulă, pretinzând că sunt lucrători de poliţie, au pătruns fără drept, sub pretextul efectuării unei percheziţii domiciliare, în locuinţa părţilor vătămate N.T.L. (cetăţean vietnamez) şi N.R.L.; după ce le-au încătuşat pe părţile vătămate, au sustras un seif ce conţinea suma de 208.000 de lei şi înscrisuri.
Mijloacele de probă administrate în cauză au conturat modul de operare al inculpaţilor, aspectele principale fiind următoarele:
· inculpaţii fac parte dintr-o grupare infracţională ai cărei membri comit infracţiuni cu un mod de operare tip “Maradona”, adică, tâlhărie constând în acostarea, intimidarea şi percheziţionarea victimei de către inculpaţii deghizaţi în poliţişti;
· inculpaţii urmăresc comiterea de infracţiuni de tâlhărie şi pentru a-şi realiza obiectivul săvârşesc şi alte infracţiuni: contra libertăţii persoanei (infracţiuni de lipsire de libertate în mod ilegal şi violare de domiciliu) şi contra autorităţii de stat (uzurpare de calităţi oficiale şi portul nelegal de decoraţii sau semne distinctive);
· bunurile vizate prin săvârşirea infracţiunilor sunt sume mari de bani, bijuterii sau alte bunuri de valoare uşor de comercializat;
· părţile vătămate sunt, de regulă, persoane care dispun de sume importante de bani sau alte bunuri de valoare (administratori de societăţi comerciale, medici etc.);
· inculpaţii:
– acţionează „la pont”, adică în baza unei informaţii obţinute şi verificate în prealabil, referitoare la identitatea şi adresa părţilor vătămate, precum şi la situaţia materială a acestora;
– elaborează un plan de acţiune care stabileşte, în concret, sarcinile fiecărui participant, cu precizarea că autorii schimbă între ei rolurile pentru a nu fi recunoscuţi şi traşi la răspundere penală ;
– pretinzând că sunt lucrători de poliţie, fie pătrund în locuinţele părţilor vătămate, fie le opresc pe acestea în trafic, sub pretextul efectuării unor activităţi ale organelor de poliţie (percheziţii domiciliare, controale sau percheziţii ale autoturismelor):
– îşi procură şi adaptează mijloacele materiale de săvârşire a faptelor, creând aparenţa că sunt reprezentanţi ai unor organe de stat (uniforme şi legitimaţii de lucrători de poliţie, înscrisuri reprezentând mandate de percheziţie, mandate de aducere sau citaţii, obiecte de îmbrăcăminte specifice trupelor de pază şi intervenţie rapidă – cagule, combinezoane, veste, mănuşi – staţii de emisie-recepţie) şi obţin un control total şi imediat asupra situaţiei, părţile vătămate fiind constrânse, fie prin efectul intimidant al aparenţei create, fie prin imobilizare sau ameninţare cu pistol, cătuşe, aparat electroşocuri, să se spună activităţilor de „percheziţie”;
– desfăşoară activităţi menite să înlăture sau să reducă posibilităţile părţilor vătămate de a-şi asigura scăparea sau de a solicita, în timp util, intervenţia organelor de poliţie (sustrag telefoanele mobile, le lasă pe părţile vătămate imobilizate, sustrag cheile de la locuinţe şi încuie pe exterior uşile de acces);
– părăsesc locul faptei cu autoturisme, fie proprii, fie împrumutate, asigurându-şi astfel în mod eficient scăparea şi păstrarea bunurilor sustrase.
Dosarul a fost trimis, pentru judecarea cauzei, Tribunalului Bucureşti.
Ediția a V-a a Conferinței de analiză de risc va avea loc pe data de…
Roadshow-ul Power of Video, organizat de Milestone Systems, va demonstra diferite moduri în care conținutul…
La data de 18 decembrie., polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Roman au…
Într-o lume cu abonamente la cu trafic de internet nelimitat, nu mai ai nevoie neapărat…
Cel mai recent film care continuă seria ”Star Wars” a atras atenţia atacatorilor chiar înainte…
Polițiștii ieșeni au identificat trei bărbați și o tânără, bănuiți de furturi din genți și…