HomeStiriSecuritate FizicaCinci agenţi de pază, răniţi în Bucureşti
ambulanta accident

Cinci agenţi de pază, răniţi în Bucureşti

ambulanta accidentCinci persoane au fost rănite, în noaptea de sâmbătă spre duminică, după ce şoferul unui taxi a intrat într-un microbuz căruia nu i-a acordat prioritate, pe strada Mihai Eminescu din Capitală. Microbuzul aparţinea unei firme de pază.

Şoferul autoturismului Dacia Logan, în vârstă de 43 de ani, care se îndrepta spre Calea Dorobanţi, nu a acordat prioritate de trecere în zona intersecţiei cu strada Tunari, astfel că s-a ciocnit de un microbuz Renault în care se aflau mai multe persoane, a declarat purtătorul de cuvânt al Brigăzii de Poliţie Rutieră Bucureşti, Ioana Stancu, citat de Mediafax.

În urma accidentului, cinci persoane din microbuz, cu vârste cuprinse între 22 şi 34 de ani, au fost rănite uşor, fiind transportate la Spitalul “Sfântul Pantelimon”, pentru investigaţii medicale. Şoferii celor două maşini nu au fost răniţi.Cele cinci persoane rănite erau angajate ale firmei de pază şi erau transportate acasă cu ajutorul microbuzului în care se aflau. Atât şoferul taximetrului, cât şi cel al microbuzului au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul indicând că nu au consumat alcool.

Share With: