Cetățean moldovean, reținut pentru jafuri de cel puțin jumătate de milion de ruble
Un cetățean din Republica Moldova a fost reținut la Moscova pentru o serie de jafuri de la companii de microcreditare, în urma cărora ar fi sustras circa jumătate de milion de ruble.
Pentru stilul său extravagant (îmbrăcat mereu în negru), bărbatul a fost numit „Asasinul negru”, prin analogie cu un joc de calculator, inspirat din confruntarea istorică dintre cavalerii templieri și ucigașii profesioniști musulmani, îmbrăcați în negru. Personal, cetățeanul moldovean nu se asocia cu nici un asasin. El folosea hainele negre pentru a se masca. Acestea se dezbrăcau ușor la ieșire, iar bărbatul nu putea fi recunoscut în mulțime, scrie crimemoldova.com.
Maxim K., un cetățean moldovean în vârstă de 36 de ani, care a reușit timp de un an să jefuiască instuții de microcreditare din Moscova, a fost reținut de organele de drept ruse, scrie puterea.info.
Bărbatul a jefuit oficiile a șase companii de microcreditare și două magazine de telefonie mobilă. El este suspectat și de comiterea altor infracțiuni la Moscova.
Oamenii legii presupun că infractorul se ocupa cu jafurile nu mai puţin de trei ani. Bărbatul a avut noroc până în ultimul timp, întrucât erau jefuite doar firmele mici de microcreditare, care nu aveau pază. A fost identificat datorită înregistrărilor video, relatează moldova.org.