Din cercetările efectuate de poliţişti ai Biroului Poliţiei pentru Mediul Rural Alba Iulia, împreună cu cei de la Posturile de Poliţie Galda de Jos şi Ighiu a rezultat că, în perioada 2010- 2011, opt suspecţi din judeţul Alba, cu vârste cuprinse între 18 şi 22 de ani, au pătruns prin efracţie în 17 case de vacanţă din comunele Ighiu, (pe Valea Ighielului), Galda de Jos (pe Valea Galzii) şi Râmeţ (pe Valea Râmeţului), de unde au sustras bunuri în valoare de peste 35.000 de lei. În cursul zilei de ieri, unul dintre suspecţi, un tânăr de 20 de ani, din Alba Iulia a fost prezentat Judecătoriei Alba Iulia care a emis pe numele acestuia mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 29 de zile, sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat. De asemenea, cinci suspecţi au fost reţinuţi pe bază de ordonanţă în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentaţi instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă, iar alţi doi sunt cercetaţi în stare de libertate. Investigaţiile continuă pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale a suspecţilor.
Sfaturile Poliţiei Române:
-Montaţi încuietori rezistente care au sistemul de prindere în interior la toate căile de acces (ferestre, guri de aerisire, uşi de balcon şi de intrare în locuinţă, precum şi alte locuri)!
-La plecarea de la domiciliu (indiferent de perioada de timp) închideţi bine toate căile de acces în locuinţă!
-Păstraţi cheia în permanenţă asupra dumneavoastră, nu o lăsaţi la îndemâna oricui!
-Nu ţineţi sume mari de bani în casă, neasigurate şi nici nu lăsaţi impresia că deţineţi asemenea sume; aceeaşi recomandare este valabilă şi cu privire la bijuterii;
-Dacă alegeţi să montaţi un sistem de alarmare în interiorul locuinţei dumneavoastră, contactaţi firme specializate în acest domeniu!
-Atunci când sunteţi plecaţi de acasă pentru o perioada de timp mai îndelungată, rugaţi un vecin să supravegheze periodic perimetrul locuinţei şi curţii dumneavoastră!
-Ferestrele locuinţelor trebuie să fie sigure faţă de o eventuală tentativă de escaladare din exterior!
-Nu lăsaţi în curte scări şi diverse unelte, acestea putând facilita accesul prin escaladare, precum şi distrugerea sistemelor de închidere!
-În cazul în care aţi pierdut o cheie, înlocuiţi imediat încuietoarea sau lacătul; acest lucru este recomandat şi în cazurile de schimb de locuinţă!
-Notaţi seriile aparaturii electronice deţinute, astfel încât să puteţi sprijini Poliţia în cazul furtului!
Ediția a V-a a Conferinței de analiză de risc va avea loc pe data de…
Roadshow-ul Power of Video, organizat de Milestone Systems, va demonstra diferite moduri în care conținutul…
La data de 18 decembrie., polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Roman au…
Într-o lume cu abonamente la cu trafic de internet nelimitat, nu mai ai nevoie neapărat…
Cel mai recent film care continuă seria ”Star Wars” a atras atenţia atacatorilor chiar înainte…
Polițiștii ieșeni au identificat trei bărbați și o tânără, bănuiți de furturi din genți și…