Ce se intampla cu paza in scoli?
De ani de zile se tot vorbeşte de siguranţa în şcoli, dar fără să se găsească surse sigure pentru a finanţa astfel de proiecte.
Potrivit subprefectului de Vaslui, Andrei Puică, acesta este de fapt punctul vulnerabil al unităţilor de învăţământ, scrie ziarulevenimentul.ro. Din acest motiv se întâmplă cele mai multe incidente regretabile. „Punctul vulnerabil al unităţilor şcolare e că nu au pază. Nici sisteme video, nici paznici. De aici vin problemele. Am vorbit cu directorii de şcoli, am căutat soluţii, dar nu am găsit deocamdată. Nu pot forţa comitetele de părinţi să contribuie cu o sumă modică pentru un contract cu o firmă de pază sau pentru instalarea unui sistem, chiar dacă ne-am gândit şi la o astfel de variantă”, a spus subprefectul Andrei Puică.
Cum autorităţile locale şi conducerile şcolilor nu au bani pentru sisteme video sau pentru paznici, singura soluţie ar fi cea a accesării unor proiecte. „Bineînţeles este vorba de nişte fonduri consistente şi ar trebui să găsim soluţii. Nu la primării sau la conducerile şcolilor. Singura şansă sunt proiectele. Ar putea fi proiecte la nivel de municipiu sau comună. Să fie de anvergură, să prindă mai multe şcoli ”, a spus Puică. Rămâne de văzut dacă se găsesc surse de finanţare pe astfel de proiecte şi de cine pot fi accesate. Până atunci, în cee mai multe şcoli din mediul rural intrarea este liberă pentru oricine.