Meciul a fost catalogat ca fiind unul cu grad ridicat de risc. Spectatorii nu au voie să introducă în stadion băuturi alcoolice, materiale pirotehnice interzise de lege ori alte obiecte care pot pune în pericol securitatea participanţilor la această competiţie sportivă.
Spectatorilor le este interzis sã ocupe alte locuri decât cele prevãzute pe documentele de acces, precum şi refuzul eliberãrii acestora la avertismentul verbal al reprezentanţilor societãţii specializate de protecţie şi pazã sau al forţelor de ordine. De asemenea, este interzisă afişarea de inscripţii care incită la ura naţională, rasială, de clasă ori religioasă, la discriminări de orice fel şi la violenţă.
Participanţii la această manifestare sportivă trebuie să respecte măsurile stabilite de organizatori şi forţele de ordine pe traseele către locul de desfăşurare a meciului, în apropierea şi în incinta arenei sportive.
Jandarmeria Capitalei recomandă suporterilor să nu se implice în incidente care ar putea duce la tulburarea ordinii şi liniştii publice, delimitându-se de orice formă de violenţă verbală sau fizică ce ar putea conduce la manifestări violente, subliniind că nu vor fi tolerate nici un fel de acţiuni de natură să tulbure buna desfăşurare a acestui eveniment.
Pe 29 noiembrie, Jandarmeria Capitalei a organizat şedinţa de cooperare a forţelor implicate în asigurarea măsurilor de ordine publică.
În cadrul şedinţei de cooperare au fost stabilite toate detaliile privind organizarea şi desfăşurarea acestui eveniment. Organizatorul competiţiei a comunicat Jandarmeriei Capitalei următoarele date:
Accesul spectatorilor în stadion se va face începând cu ora 20.00 doar pe bază de bilete şi invitaţii;
Accesul în incinta parcului sportiv se va face:
a. pietonal, doar pe baza biletului de acces, respectiv a acreditării de presă, şi numai prin Bd. Basarabia, Str. Maior Coravu şi Bd. Pierre de Coubertin, conform schemei expuse pe verso biletului;
b. auto, pe aceleaşi căi şi numai pentru posesorii de bilete de acces însoţite de taloane de acces auto, acestea din urmă afişate vizibil pe parbrizul maşinii, astfel:
– categoria VIP şi persoanele cu dizabilităţi, prin Str. Maior Coravu;
– mass-media, prin Bd. Basarabia;
Controlul corporal al publicului la intrarea în stadion, accesul publicului prin turnicheţi, paza vestiarelor şi protecţia arbitrilor, îndrumarea şi supravegherea publicului în stadion se realizează cu agenţi ai societăţii de pază şi protecţie contractată de organizator.
Ediția a V-a a Conferinței de analiză de risc va avea loc pe data de…
Roadshow-ul Power of Video, organizat de Milestone Systems, va demonstra diferite moduri în care conținutul…
La data de 18 decembrie., polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Roman au…
Într-o lume cu abonamente la cu trafic de internet nelimitat, nu mai ai nevoie neapărat…
Cel mai recent film care continuă seria ”Star Wars” a atras atenţia atacatorilor chiar înainte…
Polițiștii ieșeni au identificat trei bărbați și o tânără, bănuiți de furturi din genți și…