Ce au descoperit politistii cu ocazia unor controale privind sistemele de securitate la magazine
În urma unei acţiuni desfăşurată la nivel naţional, poliţiştii specializaţi din cadrul serviciilor de ordine publică au constatat şapte infracţiuni de favorizarea infractorului, săvârşite de agenţii de pază de la mai multe magazine. Pentru deficienţele descoperite, poliţiştii au aplicat şi 28 de sancţiuni contravenţionale.
În perioada 8 – 28 august a.c., sub coordonarea Direcţiei de Ordine Publică din cadrul I.G.P.R., poliţiştii specializaţi din cadrul serviciilor de ordine publică au desfăşurat, la nivel naţional, controale în baza prevederilor Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor, la 74 de magazine.
Astfel, poliţiştii au verificat dacă obiectivul economic deţinea plan de pază avizat de poliţie, precum şi dacă uniforma şi dotarea agenţilor de pază respecta prevederile regulamentelor de organizare şi funcţionare şi a planurilor de pază aprobate. De asemenea, au verificat dacă documentele specifice executării serviciului de pază erau realizate cu respectarea prevederilor legale, dacă agenţii de pază erau calificaţi şi atestaţi profesionali, dar şi dacă existau registre cu evidenţa persoanelor care au fost depistate că au sustras marfă din aceste magazine.
În urma controalelor efectuate, au fost constatate 7 infracţiuni, fiind întocmite actele premergătoare pentru săvârşirea infracţiunii de favorizarea infractorului de către agenţii de pază, prin neanunţarea poliţiei cu privire la săvârşirea infracţiunilor de furt calificat de către persoanele depistate în magazine.
De asemenea, au fost constate încălcări privind prevederilor Legii nr. 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date de către personalul de pază, astfel că poliţiştii au sesizat Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal în vederea luării măsurilor legale care se impun.
Totodată, a reieşit că unele magazine nu au respectat prevederile regulamentelor de organizare şi funcţionare cu privire la dotarea cu uniforme şi însemne distinctive, iar serviciile de pază au fost asigurate fără plan de pază avizat de poliţie. De asemenea, au fost depistate persoane care munceau fără forme legale.
Ca urmare a deficienţelor constatate în respectarea actelor normative incidente, au fost aplicate 28 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 28.900 de lei.
Exemple:
~ Din verificările efectuate de poliţişti din cadrul I.P.J. Buzău – Serviciul de Ordine Publică la un magazin din municipiul Buzău, a fost identificat un registru de daune interese, în care erau menţionate 64 de fapte de natură penală, în special furturi, dar care nu au fost sesizate, în totalitate, poliţiei.
Întrucât s-a concluzionat că sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de favorizare a infractorului, pentru nedenunţarea faptelor de natură penală, a fost întocmit dosar penal.
~ La un magazin din Râmnicu-Sărat a fost identificat un registru de daune interese în care erau menţionate 9 fapte de natură penală, fapt pentru care a fost întocmit dosar penal.
~ În urma controalelor efectuate de poliţişti, s-a constatat faptul că la un magazin din municipiul Ploieşti, beneficiarul a modificat prevederile planului de pază avizat, în ceea ce priveşte dispozitivul de pază şi intervalul orar în care îşi desfăşurau activitatea agenţii de securitate, fără avizul unităţii de poliţie.
Totodată, societatea specializată de pază a angajat 6 agenţi de securitate fără ca aceştia să fie atestaţi în condiţiile prevăzute de Legea nr. 333/2003.
Pentru a se stabili dacă sunt respectate prevederile legale din Codul Muncii şi din Legea nr. 241/2005 privind prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, a fost înaintată la I.T.M. Prahova fişa colectivă de prezenţă (graficul de lucru) a agenţilor de pază, urmând ca în funcţie de rezultatul verificărilor să fie dispuse măsuri în consecinţă, conform competenţelor legale.