[simple_tooltip content='SPAccess'] [/simple_tooltip] [simple_tooltip content='SPAccess'] [/simple_tooltip] [simple_tooltip content='SPAccess'] [/simple_tooltip]
Categories: Securitate Fizica

Canicula. Cum sa te protejezi de Codul Portocaliu

Conform mesajului de atenţionare meteorologică – COD PORTOCALIU – emis Administraţia Naţională de Meteorologie, în intervalul 20 – 23 iunie, vremea călduroasă va persista în toată ţara. In cursul după-amiezelor va fi caniculă, frecvent se vor înregistra temperaturi maxime de 35-36 de grade, iar vineri valorile termice vor atinge local 37 de grade în sud şi sud-est. Disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge şi depăşi pragul critic de 80 pe arii extinse.

De asemenea, Administraţia Naţională de Meteorologie informează că sâmbătă, 23 iunie, canicula va persista în sudul extrem, iar instabilitatea atmosferică se va accentua în majoritatea zonelor.

Ministerul Administraţiei şi Internelor a stabilit măsurile necesare a fi aplicate la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale în vederea desfăşurării normale a activităţilor economice şi sociale în condiţiile unor temperaturi ridicate.

Conform competenţelor legale, Ministerul Administraţiei şi Internelor va supraveghea prin instituţia prefectului aplicarea măsurilor şi desfăşurarea acţiunilor iniţiate la nivel teritorial pentru protejarea populaţiei faţă de efectele temperaturilor ridicate. De asemenea, au fost luate următoarele măsuri:

  • se vor face verificări la nivelul unităţilor sanitare privind asigurarea stocului minimal de medicamente pentru intervenţii în caz de urgenţă

  • se va transporta apa potabilă cu mijloacele tehnice din dotarea inspectoratelor generale pentru situaţii de urgenţă, în judeţele în care se manifestă cresterea excesivă a temperaturilor

  • se vor mobiliza structurile Inspectoratului pentru situaţii de urgenţă, precum şi tehnica şi autoutilitarele din dotare.

  • se vor întreprinde acţiuni de prevenire a producerii incendiilor

 

Pentru a preveni şi combate efectele caniculei, Ministerul Administraţiei şi Internelor recomandă cetăţenilor să aibă în vedere următoarele:

 

ÎN SPAŢII ÎNCHISE (ACASĂ SAU LA BIROU):

• limitarea utilizării aparatelor electrocasnice, luminilor artificiale şi a surselor de căldură;

• acoperirea ferestrelor expuse la soare;

• închiderea ferestrelor când temperatura exterioară este mai mare decât cea din spaţiul închis;

• evitarea folosirii ventilatoarelor, dacă temperatura a depăşit 32 de grade;

• reglarea aerului condiţionat la maximum 5 grade sub temperatura ambientală.

 

ÎN SPAŢII DESCHISE (PE STRADĂ ŞI LA LOCUL DE MUNCĂ):

• deplasările sunt recomandate în primele ore ale dimineţii sau seara, pe cât posibil prin zone umbrite, alternând deplasarea cu repausul în spaţii dotate cu aer condiţionat (magazine, spaţii publice) şi fără expunere directă la soare (corturi, umbrare);

• evitarea aglomeraţiilor, expunerii la soare şi a efortului fizic intens între orele 11-18;

• purtarea de haine lejere, subţiri, deschise la culoare, preferabil confecţionate din ţesături naturale, a pălăriilor şi ochelarilor de soare;

• consumarea a minim 2 l de lichide pe zi – un pahar la 15-20 minute;

• consumarea de fructe şi legume proaspete;

• evitarea consumului de alimente uşor perisabile;

• evitarea băuturilor ce conţin cofeină (cafea, ceai) sau zahăr (sucuri carbogazoase) în cantitate mare, întrucât acestea sunt diuretice;

• evitarea consumului de alcool, deoarece acestea deshidratează;

• menţinerea legăturii cu persoanele în vârstă, oferindu-le asistenţă ori de câte ori au nevoie;

• nelăsarea copiilor / animalelor de companie singuri / singure în autoturisme.

 

PROTECŢIA COPIILOR AFLAŢI ÎN TABERE:

• asigurarea condiţiilor corespunzătoare de cazare şi alimentaţie;

• hidratarea corespunzătoare;

• amplasarea locului de joacă la umbră, în permanentă supraveghere;

• scăldatul, acolo unde este cazul, va fi făcut sub absoluta supraveghere a însoţitorului.

 

PROTECŢIA PERSOANELOR, CARE PRIN NATURA ACTIVITĂŢILOR, DEPUN UN EFORT FIZIC DEOSEBIT:

• dozarea efortului în funcţie de perioadele zilei şi evitarea excesului de efort în momentul când valorile de căldură sunt foarte mari;

• hidratarea corespunzătoare cu lichide (cel puţin 2 l pe zi);

• evitarea consumului de cafea şi alcool;

• utilizarea unui echipament corespunzător, confecţionat din in sau bumbac;

• protejarea capului de efectele căldurii excesive.

 

RECOMANDĂRI PENTRU ANGAJATORI:

• reducerea intensităţii şi ritmului activităţilor fizice;

• asigurarea ventilaţiei la locul de muncă;

• alternarea perioadelor de lucru cu perioadele de repaus, în locuri umbrite ori ventilate corespunzător;

• asigurarea apei minerale (câte 2 – 4 l / persoană / schimb).

 

necesitatea respectarii următoarelor reguli de prevenire a incendiilor:

 

  • Autorităţile publice locale şi operatorii economici cu pericole de incendii specifice în astfel de situaţii vor intensifica numărul de acţiuni preventive;

  • Asigurarea, de către fiecare unitate administrativ teritorială, a surselor şi rezervelor de apă necesare alimentării autospecialelor de intervenţie în caz de incendiu;

  • În perioadele de caniculă şi secetă prelungită, arderea miriştii, vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale este interzisă;

  • În pădure sunt interzise: utilizarea focului deschis în afara locurilor special amenajate sau aruncarea la întâmplare a ţigărilor şi chibriturilor aprinse; parcarea autoturismelor, instalarea corturilor şi a suprafeţelor de picnic în afara locurilor special amenajate în acest sens;

  • Restricţionarea efectuării, în anumite intervale din timpul zilei, a unor lucrări ce creează condiţii favorizante pentru producerea de incendii prin degajări de substanţe volatile sau supraîncălzirii excesive;

  • Asigurarea protejării, faţă de efectul direct al razelor solare a recipientelor, rezervoarelor şi a altor tipuri de ambalaje ce conţin lichide inflamabile sau gaze lichefiate sub presiune;

  • Supravegherea permanentă a copiilor în vederea preîntâmpinării jocului acestora cu focul.

 

 

 

Share
Publicat de
admin2

Stiri Recente

Conferința de Analiză de Risc – Ediția a V a

Ediția a V-a a Conferinței de analiză de risc va avea loc pe data de…

March 5, 2020

The Power of Video 2020

Roadshow-ul Power of Video, organizat de Milestone Systems, va demonstra diferite moduri în care conținutul…

March 5, 2020

Reținuți pentru complicitate la furt și tâlhărie

La data de 18 decembrie., polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Roman au…

December 20, 2019

De ce să nu folosești rețelele WiFi publice gratuite și ce riști dacă o faci

Într-o lume cu abonamente la cu trafic de internet nelimitat, nu mai ai nevoie neapărat…

December 20, 2019

Atacuri de phishing şi malware, apărute în contextul celui mai nou film din seria ”Star Wars”

Cel mai recent film care continuă seria ”Star Wars” a atras atenţia atacatorilor chiar înainte…

December 20, 2019

Cercetați de polițiști pentru furturi din genți și buzunare

Polițiștii ieșeni au identificat trei bărbați și o tânără, bănuiți de furturi din genți și…

December 20, 2019