HomeStiriSecuritate FizicaBunuri furate de cei care asigurau paza unei ferme
bunuri-furate-de-cei-care-asigurau-paza-unei-ferme

Bunuri furate de cei care asigurau paza unei ferme

bunuri-furate-de-cei-care-asigurau-paza-unei-fermeDoi bărbați care asigurau paza unei ferme și au sustras un tractor și o drujbă au fost reținuți de polițiști.

La 10.07.2016, ora 07.30, polițiștii Secției nr. 5 de Poliție Rurală Dărmănești au fost sesizați prin SNUAU 112 de către un bărbat, de 35 ani, din satul Măriței, comuna Dărmănești, despre faptul că în noaptea de 09/10.07.2016, persoane necunoscute au sustras dintr-un garaj aflat în incinta fermei sale un tractor și o drujbă, se precizează într-un comunicat al IPJ Suceava.

În urma primelor cercetări efectuate s-a stabilit că apelantul deține în localitatea de domiciliu, o fermă, unde avea angajate de aproximativ o săptămână doua persoane de sex masculin, de 34 și respectiv 20 de ani, ambii din județul Botoșani, care asigurau paza bunurilor din ferma acestuia, aceștia locuind efectiv în cadrul fermei.

La 09.07.2016, în jurul orei 21.00 acesta a încuiat ușa garajului cu un lacăt după care a plecat la domiciliu, zona fiind asigurată de către cele două persoane angajate de persoana vătămată.

La 10.07.2016, în jurul orei 07.30, când s-a întors la fermă a constatat faptul că lacătul de la ușa garajului era forțat, iar din interiorul garajului i-a fost sustras un tractor folosit în incinta fermei pentru a încărca diferite lucruri și o drujbă, iar cele două persoane care asigurau paza nu se mai aflau la fața locului .

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, cercetările fiind continuate de către polițiști în vederea identificării autorului și recuperării prejudiciului.

Plecând de la pista pe care o aveau, poliţiştii au reuşit, ieri, să-i depisteze pe cei doi suspecţi şi să recupereze tractorul. În urma activităţilor investigative a rezultat că cei doi au plecat cu tractorul spre Botoşani, unde au început să caute un client pentru a-l vinde. Tractorul a fost găsit în comuna Tudora din Botoşani, la un bărbat care îl achiziţionase de la cei doi, scrie monitorulsv.ro.

Cei doi au ajuns în arestul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava, iniţial în baza ordonanţelor de reţinere pentru 24 de ore.

Ieri seară, cei doi au fost prezentaţi instanţei de judecată, cu propunere de  emitere a unui mandat de arestare preventivă.

 

 

 

Share With: