Bodyguarzi judecati după ce au facut uz de arma
Un tribunal din Costa Rica a deschis un proces pentru “tentativă de omucidere” comisă de trei bodyguarzi.
Este vorba despre gărzile de corp ale jucătorului de fotbal american Tom Brady şi modelului brazilian Gisele Bündchen, care au tras focuri de armă asupra fotografilor prezenţi la nunta celor două vedete, în 2009, transmite Mediafax. Costaricanii Manuel Valverde, în vârstă de 26 de ani, şi Miguel Solis, în vârstă de 43 de ani, şi columbianul Alexander Rivas, în vârstă de 34 de ani, sunt acuzaţi că au tras focuri de armă asupra fotografului de la Agence France-Presse Yuri Cortez şi a colegului acestuia Rolando Aviles, fotojurnalist costarican independent.
Incidentul s-a produs pe 4 aprilie 2009, în timpul petrecerii de nuntă a cuplului Gisele Bündchen-Tom Brady, în vila modelului brazilian din staţiunea balneară Santa Teresa de Cobano din Costa Rica.
Fotograful AFP şi colegul său, care lucrau în acea zi pentru cotidianul costarican Al Dia, au făcut poze de la acea recepţie de pe o proprietate învecinată şi se întorceau la automobilul lor în momentul în care au fost opriţi de o gardă de corp.
Fotografii au fost obligaţi să intre cu automobilul pe proprietatea lui Gisele Bündchen, unde gărzile de corp le-au cerut să le predea camerele de filmat şi cardurile de memorie, însă ei au refuzat să facă acest lucru.
Unul dintre bodyguarzi a încercat să intre în acel vehicul 4×4 pentru a lua aparatele de fotografiat. Văzând că unul dintre ei a scos o armă de foc, cei doi fotografi au încercat să plece de acolo cu automobilul. În acel moment, unul dintre agenţi a deschis focul. Glonţul a spart geamul din spate al vehiculului, trecând foarte aproape de capetele fotografilor Cortez şi Aviles, potrivit plângerii oficiale depuse de aceştia în justiţie.
La deschiderea audierilor, acuzaţii au preferat să nu vorbească şi au cerut, aşa cum au dreptul, să nu fie fotografiaţi.
Gisele Bündchen este căsătorită cu fotbalistul american Tom Brady, în vârstă de 35 de ani, din februarie 2009. Cei doi au împreună un băieţel, Benjamin, care s-a născut în decembrie 2009, şi o fetiţă, Vivian Lake, născută în 2012.