Doi bărbaţi au pătruns marţi, 31 iulie 2018, la ora prânzului, în catedrala din Strangnas, oraş aflat la 100 kilometri est faţă de capitala Stockholm, şi au furat relicve preţioase din secolul al XVII-lea.Furtul a vizat două coroane şi un glob (o sferă montată pe o cruce) provenind din ornamentele funerare ale regelui Charles al IX-lea, care a domnit în Suedia şi Finlanda în perioada 1604-1611, şi ale celei de-a doua soţii a lui, regina Kristina, au precizat administratorii catedralei, conform securityportal.ro.
“Obiectele (…) erau depuse conform regulamentelor de securitate în vigoare”, într-o vitrină încuiată şi echipată cu o alarmă, se afirma în acelaşi comunicat.
Reprezentanții familiei regale au precizat că valoarea bijuteriilor cu greu ar putea fi estimată sau înlocuită, fiind obiecte de interes național pentru Suedia.
Thomas Agnevik, purtător de cuvânt al poliției, spunea că în acest caz bijuteriile vor fi recuperate mai devreme sau mai târziu deoarece foarte puțini oameni ar ști ce să facă cu aceste obiecte.
Prin urmare, bijuteriile familiei regale a Suediei furate vara trecută au fost găsite într-o pubelă din apropierea capitalei Stockholm, au anunţat marţi autorităţile, conform Agerpres.
La şase luni după acest jaf spectaculos, încheiat cu fuga hoţilor într-o ambarcaţiune cu motor, “a fost găsită toată prada”, a indicat parchetul într-un comunicat.
Bijuteriile, descoperite în apropierea capitalei suedeze, “au fost transferate într-un alt oraş în vederea efectuării analizelor tehnice”, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al poliţiei.
Potrivit presei locale, valoarea bijuteriilor este estimată la 65 de milioane de coroane (6,3 milioane de euro).
Un bărbat al cărui sânge a fost descoperit la locul faptei este în curs de a fi judecat în acest caz. Dar procesul a fot înterupt marți după ce procurorul a confirmat că bijuteriile furate ar fi fost găsite, conform thelocal.se.
Poliția a precizat că bijuteriile au fost descoperite deasupra unei pubele de către un agent de securitate.
Procuror va anunța până vineri când va fi reluat procesul. Până acum suspectul a negat că ar fi participat la furtul bijuteriilor familiei regale și a recunoscut furtul unei biciclete și al unei bărci, care au fost folosite de hoți pentru a fugi.
Ediția a V-a a Conferinței de analiză de risc va avea loc pe data de…
Roadshow-ul Power of Video, organizat de Milestone Systems, va demonstra diferite moduri în care conținutul…
La data de 18 decembrie., polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Roman au…
Într-o lume cu abonamente la cu trafic de internet nelimitat, nu mai ai nevoie neapărat…
Cel mai recent film care continuă seria ”Star Wars” a atras atenţia atacatorilor chiar înainte…
Polițiștii ieșeni au identificat trei bărbați și o tânără, bănuiți de furturi din genți și…