Bărbatul care a jefuit în 2016 o bancă din Bistrița, condamnat la 27 de ani de inchisoare
Un bărbat care a comis un jaf armat în iulie 2016 a fost condamnat la 26 de ani și opt luni de închisoare.
Un bărbat înarmat cu un pistol a pătruns pe 5 iulie 2016 în sediul unei unităţi bancare din municipiul Bistriţa (o filială a Raiffeisen Bank) şi a ameninţat o casieră, convingând-o astfel să îi înmâneze o sumă de bani, în jur de 19.000 de lei, conform securityportal.ro.
Bărbatul a fost prins mai apoi de polițiști pe 12 iulie în cartierul Subcetate. Au avut loc schimburi de focuri, iar un polițist a fost rănit la un braț. Bărbatul condamnat se numește Dorel Sima, are acum 36 de ani și fusese recent eliberat, condiționat, din închisoare, după ce fusese condamnat în urma unei tâlhării comise în vara anului 2003 asupra un taximetrist din Satu Mare.
Bărbatul a fost acuzat de tâlhărie calificată, tentativă de omor calificat, nerespectarea regimului armelor și munițiilor și uz de armă fără drept.
În timpul capturării sale, întreg cartierul Subcetate a fost împânzit de poliţişti şi accesul interzis. Dorin Sima a încercat să scape refugiindu-se la etajul unei case pe care dorea să o închirieze, însă a fost urmărit de şeful de la Investigaţii Criminale, Paul Andreica. Între cei doi a avut loc un schimb de focuri de armă, Paul Andreica fiind nimerit de un glonţ în braţ, scrie adevarul.ro.
Poliţistul a fost transportat de urgenţă la Târgu Mureş, având nevoie de mai bine de jumătate de an pentru a-şi recupera funcţionalitatea braţului.
La finalul lunii iulie a acestui an, judecătorii Tribunalului Bistriţa-Năsăud l-au condamnat pe Dorin Sima la 26 de ani şi 8 luni de închisoare şi la plata unor daune morale poliţistului împuşcat care ajung la 100.000 euro. De asemenea, judecătorii au hotărât ca poliţistul să primească 12.000 de lei daune materiale.
Banca pe care a jefuit-o Dorin Sima s-a constituit parte civilă, cerând daune de 6.600 de lei. Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş, unde a fost tratat poliţistul împuşcat de Sima a cerut 4.700 de lei, însemnând cheltuieli cu îngrijirile medicale.
„Constată că faptele deduse judecăţii au fost comise în stare de recidivă postexecutorie raportat la pedeapsa de 12 ani şi 6 luni aplicată prin sentinţa penală 635/2004 a Tribunalului Satu Mare, definitivă prin D.p. nr. 6866/2005 a ÎCCJ, din executarea căreia inculpatul a fost liberat condiţionat cu un rest neexecutat de 1.137 zile închisoare. Constată că faptele deduse judecăţii au fost comise în concurs real (…), contopeşte pedepsele principale aplicate prin prezenta în pedeapsa cea mai grea, de 21 ani închisoare, la care adaugă sporul obligatoriu de o treime din totalul celorlalte pedepse (5 ani şi 8 luni închisoare), rezultând pedeapsa principală finală de 26 de ani şi 8 luni închisoare„, se arată în sentinţa dată de Tribunalul Bistriţa-Năsăud, citată de dej24.ro.
Dorin Sima a contestat sentinţa la Curtea de Apel Cluj, primul termen fiind stabilit pentru data de 22 noiembrie.