[simple_tooltip content='SPAccess'] [/simple_tooltip] [simple_tooltip content='SPAccess'] [/simple_tooltip] [simple_tooltip content='SPAccess'] [/simple_tooltip]
Categories: Securitate Fizica

Atentie la hotii din locuinte si autoturisme

Poliţiştii hunedoreni au efectuat o acţiune în urma căreia au identificat cinci suspecţi, cu vârste cuprinse între 22 şi 34 de ani, din Petrila, despre care au stabilit că ar fi comis mai multe furturi pe raza oraşului.

Din cercetările efectuate de poliţiştii Oraşului Petrila, judeţul Hunedoara, a reieşit că, în perioada iunie – august a.c., suspecţii au pătruns prin efracție, pe timp de noapte, în mai multe locuinţe şi anexe gospodăreşti situate pe raza oraşului Petrila, de unde au sustras bunuri electronice, pe care le-au valorificat către clienţi de ocazie. De asemenea, suspecţii au comis mai multe furturi din societăţi comerciale şi din autoturisme parcate în locuri izolate, sustrăgând acumulatori auto sau alte bunuri de valoare lăsate de proprietari (CD-playere, telefoane mobile, dispozitive GPS etc.).

În fapt, în noaptea de 16 spre 17 iulie a.c., în jurul orei 23.00, unul dintre cei cinci suspecţi, C.C. de 25 de ani, este bănuit că a pătruns prin efracție într-un magazin din Petrila, de unde a sustras obiecte de îmbrăcăminte în valoare de 1.260 de lei. Poliţiştii au reuşit recuperarea a aproximativ 30% din prejudiciu.

De asemenea, în noaptea de 27 spre 28 iulie a.c., în jurul orei 23.30, acelaşi suspect este bănuit că a pătruns prin efracţie în locuinţa unui bărbat din Petrila, de unde a sustras bunuri în valoare de 4.380 de lei. Şi în acest caz, poliţiştii au reuşit recuperarea a aproximativ 30% din prejudiciu.

Faţă de C.C. s-a dispus, în cursul zilei de ieri, 24 august, măsura reținerii pentru 24 de ore, acesta urmând a fi prezentat astăzi magistraţilor cu propunere de arestare preventivă pentru comiterea infracțiunilor de furt calificat în formă continuată.

Ceilalţi patru suspecţi sunt cercetați în stare de libertate pentru comiterea infracțiunii de tăinuire. În cauză, cercetările sunt continuate.

 

POLIŢIA ROMÂNĂ RECOMANDĂ:

 

PENTRU A NU DEVENI VICTIMĂ A HOŢILOR DE AUTOTURISME

Nu parcaţi la întâmplare. Căutaţi un loc bine iluminat, supravegheat şi suficient frecventat!

Nu lăsaţi niciodată motorul pornit şi autoturismul nesupravegheat şi deschis când îl părăsiţi, chiar şi pentru câteva momente (pentru a verifica o pană de cauciuc, pentru a plăti la benzinărie etc.)!

Nu lăsaţi în maşină bunuri, aparatura electronică, bani, cărţi de credit, ordine de plată, etc.!

Răsuciţi bine cheia în contact şi blocaţi volanul, până se înţepeneşte!

Nu păstraţi dublura cheii de contact în sertarul de la bord!

Montaţi un sistem de alarmă antifurt!

Nu uitaţi geamul, portbagajul sau portiera deschisă când părăsiţi autoturismul!

Montaţi un întrerupător electric general într-un loc ascuns care să nu permită pornirea autoturismului!

Verificaţi dacă sistemul de închidere a uşilor funcţionează bine!

Păstraţi separat cheile locuinţei de cheile maşinii. Riscaţi să vă pierdeţi atât maşina cât şi lucrurile din casă!

Dacă v-a dispărut buşonul rezervorului de combustibil, schimbaţi toate încuietorile (poate fi folosit pentru confecţionarea unei dubluri) !

Păstraţi într-un loc sigur, un bilet cu datele maşinii. În caz de furt veţi putea dovedi cu uşurinţă că maşina vă aparţine!

 

PENTRU PREVENIREA FURTURILOR DIN SOCIETĂŢI COMERCIALE

În magazinele cu autoservire trebuie amenajat un colţ cu rafturi, unde vor fi lăsate bagajele voluminoase ale clienţilor, care vor fi supravegheate de un angajat!

Trebuie acordată atenţie persoanelor care pot ascunde sub vestimentaţie (rochii, haine foarte largi cu buzunare special confecţionate etc.) diverse produse!

Raioanele cu articole de mare valoare cum sunt bijuteriile, aparatura electronică etc., trebuie amplasate cât mai departe de ieşirea din magazin, în expoziţii închise sau în spatele tejghelelor!

Asigurarea unui iluminat corespunzător pe timp de noapte a uşilor de acces în magazin!

Transportul banilor trebuie făcut în condiţii de maximă securitate, cu respectarea condiţiilor prevăzute de lege!

Înainte de închiderea magazinului trebuie controlate toate raioanele pentru a nu oferi posibilitatea unui hoţ să rămână înăuntru!

La magazinele cu program non-stop, servirea pe timpul nopţii se va face printr-un geam special amenajat, nefiind permis sub nici o formă accesul clienţilor în magazin, mai ales atunci când este deservit de un singur vânzător!

Nu păstraţi sume mari de bani în casele de marcat şi nu oferiţi informaţii referitoare la paza societăţii unor persoane necunoscute!

Pe timpul nopţii, magazinele trebuie să fie prevăzute cu sisteme de alarmă, să aibă închizători sigure şi grilaje, conform prevederilor Legii nr. 333/2003.

Totodată, trebuie avută în vedere selectarea cu grijă a personalului, ştiut fiind faptul că nu de puţine ori infractorii nu acţionează la întâmplare, ci cu sprijinul şi complicitatea personalului ce deserveşte unitatea!

Share
Publicat de
admin2

Stiri Recente

Conferința de Analiză de Risc – Ediția a V a

Ediția a V-a a Conferinței de analiză de risc va avea loc pe data de…

March 5, 2020

The Power of Video 2020

Roadshow-ul Power of Video, organizat de Milestone Systems, va demonstra diferite moduri în care conținutul…

March 5, 2020

Reținuți pentru complicitate la furt și tâlhărie

La data de 18 decembrie., polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Roman au…

December 20, 2019

De ce să nu folosești rețelele WiFi publice gratuite și ce riști dacă o faci

Într-o lume cu abonamente la cu trafic de internet nelimitat, nu mai ai nevoie neapărat…

December 20, 2019

Atacuri de phishing şi malware, apărute în contextul celui mai nou film din seria ”Star Wars”

Cel mai recent film care continuă seria ”Star Wars” a atras atenţia atacatorilor chiar înainte…

December 20, 2019

Cercetați de polițiști pentru furturi din genți și buzunare

Polițiștii ieșeni au identificat trei bărbați și o tânără, bănuiți de furturi din genți și…

December 20, 2019