Potrivit caietului de sarcini, în municipiu sunt 11 obiective ce necesită pază (imobilul din Aleea Creşei, cele de pe Şoseaua Buzăului, străzile Ana Aslan, Albastră, Iezerului, Calea Galaţi şi Şoseaua Râmnicu Sărat, Sala Polivalentă şi intrarea D în Palatul Administrativ), în timp ce pentru Aeroportul din Ianca sunt prevăzute 10 posturi de pază. Valoarea estimată, fără TVA, este de 1.879.113,6 lei, iar durata contractului este de 12 luni de la data atribuirii. Firmelor interesate li se cere să constituie o garanţie de participare în cuantum de 37.500 lei, precum şi să facă dovada că, în ultimii 3 ani (2012 – 2014), media cifrei de afaceri globală a depăşit 3,75 milioane lei. De asemenea, companiile va trebui să prezinte şi lista contractelor similare în ultimii 3 ani, în valoare cumulată de cel puţin 1,879 milioane lei, fără TVA, la nivelul unuia sau a maxim două contracte, scrie obiectivbr.ro.
Tipul procedurii este licitaţia deschisă cu unic criteriu de atribuire “preţul cel mai scăzut”. Termenul limită pentru depunerea cererilor de documente sau pentru acces la documente expiră joi, 3 decembrie, ora 16.00, iar cel pentru primirea ofertelor, a doua zi, la ora 10.00, pentru ca vineri, 4 decembrie, la ora 12.00, adică două ore mai târziu, să fie deschise ofertele. Finanţarea acestui contract se asigură de la bugetul instituţiei.
Ediția a V-a a Conferinței de analiză de risc va avea loc pe data de…
Roadshow-ul Power of Video, organizat de Milestone Systems, va demonstra diferite moduri în care conținutul…
La data de 18 decembrie., polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Roman au…
Într-o lume cu abonamente la cu trafic de internet nelimitat, nu mai ai nevoie neapărat…
Cel mai recent film care continuă seria ”Star Wars” a atras atenţia atacatorilor chiar înainte…
Polițiștii ieșeni au identificat trei bărbați și o tânără, bănuiți de furturi din genți și…