HomeStiriSecuritate FizicaAparat PayPoint, furat dintr-un magazin
aparat-paypoint-furat-dintr-un-magazin

Aparat PayPoint, furat dintr-un magazin

aparat-paypoint-furat-dintr-un-magazinPersoane necunoscute au forţat şi dislocat uşa de acces a unui supermarket din Chișcani, județul Brăila, și au furat aparatul “PayPoint”.

Potrivit informaţiilor transmise de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Brăila, joi dimineaţă, la ora 4.00, poliţiştii de la Secţia II Poliţie Rurală au fost sesizaţi, prin apel de urgenţă 112, despre furtul de la “Profi” Chiscani. Cel care a dat alarma a fost dispecerul societăţii de pază, care le-a spus oamenilor legii că persoane necunoscute au intrat prin efracţie în magazin şi au sustras mai multe bunuri. În urma cercetărilor efectuate la faţa locului, poliţiştii au constatat că uşa de la intrarea în magazin avea urme de forţare, fiind găsită întredeschisă. Din primele cercetări, se pare că doar aparatul “PayPoint” a fost sustras, însă ancheta este în desfăşurare. Poliţiştii au întocmit în cauză dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, precizează obiectivbr.ro.

Un incident asemănător a avut loc în urmă cu doi ani în județul Timiș. În 2015, un minor de 16 ani din Deta a  intrat intr-un magazin din oras si a incarcat doua cartele folosind un aparat PayPoint, fără să plătească, după care a fugit, scrie opiniatimisoarei.ro.

Dupa cateva zile, politistii au reusit sa-l prindă pe baiatul în vârstă de de 16 ani. Acesta a recunoscut tot ce a facut. Incarcase cele doua cartele de 130 de lei.

Share With: