Angajarea unei firme de securitate privată costă mai puțin decât angajarea Poliției Locale
Paza Cetăţii Deva din Hunedoara va costa mai puțin cu 24% deoarece Primăria a achiziționat serviciile unei firme de pază îl locul celor oferite de Poliția Locală.
Paza Cetăţii Deva va fi asigurată de o companie privată care a câştigat selecţia organizată de Primăria Deva în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP) la un tarif mai mic cu 24% decât costurile Poliţiei Locale, a anunţat, marţi, primarul municipiului, Florin Oancea, citat de Agerpres.
Potrivit unui anunţ postat pe pagina sa de socializare, Primăria Deva va achita firmei private de pază un tarif de 31.620 lei pe lună, în timp ce costurile Poliţiei Locale Deva pentru acelaşi serviciu ar fi fost de 41.805 lei, lunar.
“În plus, prin contractul încheiat (…), firma de pază răspunde patrimonial pentru eventualele distrugeri ale mijloacelor fixe de pe Cetate, lucru pe care Poliţia Locală nu-l asigura”, precizează edilul.
În urmă cu o săptămână, Cetatea Deva rămânea fără pază la poarta de intrare şi pe aleile din incintă.Viceprimarul oraşului, Răzvan Mareş, afirma, într-o şedinţă a Consiliului Local Deva, că, din lipsa pazei, în perimetrul Cetăţii s-ar fi intrat cu ATV-urile şi că s-au produs distrugeri.
Primăria Deva are obligaţia de a asigura serviciul de pază al Cetăţii Deva pentru o perioadă de cinci ani, în conformitate cu prevederile din proiectul de reabilitare al monumentului istoric, lucrare finanţată din fonduri europene.
Acesta nu este singurul caz în care angajarea unei firme de pază private costă mai puțin ca, spre exemplu, înființarea unui birou de poliție, conform securityportal.ro.
Comuna Teliu, judeţul Brasov, se întinde pe 40 de kilometri pătraţi şi are o populaţie de 3.707 locuitori, conform ultimului recensământ. Acum este păzită de o firmă privată care are în dotare şi o dronă ultramodernă. În comună a rămas şi un poliţist care colaborează cu firma privată şi îi însoţeşte la majoritatea intervenţiilor ce pot deveni cazuri penale, scrie bursa.ro.
“Un birou de poliţie locală ar fi costat 400.000 de lei pe an, iar paza asigurată de o firmă privată costă 100.000 de lei pe an. Firma are dotări moderne, chiar şi un echipaj 4X4 cu câine de pază, are dispecerat şi timpul de răspuns este două minute, 24 de ore din 24. De asemenea, s-au montat butoane de panică la toată magazinele din comună deoarece mai sunt persoane recalcitrante atunci când beau. Acum se apasă butonul şi agenţii vin rapid”, spune primarul comunei.
Firma de pază a venit şi cu o dotare de ultimă generaţie. O dronă de 20.000 de euro cumpărată din SUA. Drona are 5 camere şi filmează inclusiv pe timp de noapte.