Victima, identificată în relatare drept Tudor Semionov, a decedat pe loc, marţi, în jurul orei 05:30, după ce poliţia fusese chemată să intervină pentru un incident în Park Lane 80, din cartierul Mayfair din Londra, relatează Agerpres.
În incident au fost mai fost înjunghiaţi alţi doi agenţi de pază şi o femeie de 29 de ani, care au fost transportaţi la spital, dar rănile nu le-au pus viața în pericol.
Detectivul care desfăşoară cercetările, Andy Partridge, a declarat că au fost audiaţi mai mulţi martori, nu însă toţi cei care au fost în apropiere în momentul comiterii crimei, unii dintre ei părăsind repede acel loc pentru că probabil nu şi-au dat seama cât de grav a fost ce s-a întâmplat acolo. Prin urmare, detectivul le cere să dea declaraţii autorităţilor pentru a ajuta investigaţia, precizează Agerpres.
Agentul de pază a fost un fost sportiv de performanță al Clubului Dinamo București, pe nume Tudor Simionov. acesta fusese medaliat cu bronz la Europenele MASTER din 2017 pentru Dinamo, conform stirileprotv.ro.
Imagini care surprind incidentul au fost date publicității. În timpul luptei, unul dintre bărbații care încercau să între cu forța la petrecerea privată scoate un cuțit, scriu jurnaliștii la “Daily Mail”. Arma ar fi îndreptată amenințător către agenții de pază, apoi aruncată pe jos, în timp ce alți bărbați se lovesc cu pumnii, apoi se prăbușesc pe capota unei mașini.
Nu e clar cine îl lovește pe românul care intervine alături de colegii lui să-i oprească pe scandalagii, 9 la număr, după cum spun autoritățile.
Într-un interviu acordat jurnaliștilor englezi, patronul firmei de pază pentru care lucra românul în Londra spune că l-ar fi prevenit să nu facă de pază la acea petrecere, tocmai pentru că ar putea participa persoane dubioase. Acesta spune că Tudor Simionov a lucrat până la 6 seara la un hotel în centrul Londrei, iar la încheierea orelor de program s-a dus la clubul de pe Park Lane.
Eutalia Leonte, reprezentantul comunităţii românilor din Kent, Canterbury (Anglia) spune: “Majoritatea românilor care lucrează în serviciul pază sunt în Londra, în cartierele Camden Town şi Canning Town, acolo unde este viaţa de noapte a Londrei. Oamenii care consumă multe droguri şi alcool nu mai realizează ce fac şi devin periculoşi. Cei care păzesc poartă veste antiglonţ, dar nu au voie cu pistoale, doar cu electroşocuri, spray cu piper sau baston”, conform Mediafax.
“Chiar dacă sunt loviţi (n.r. – românii care lucrează în serviciul de pază), ei nu au voie să lovească înapoi pentru că îşi pierd badge-ul, un fel de tichet pentru a fi bodyguard”, a mai spus Eutalia Leonte.
Jurnaliştii de la Daily Mail au relatat că în interiorul clădirii pe care o păzeau Tudor Simionov şi colegii săi se distrau oameni foarte bogaţi.
Ediția a V-a a Conferinței de analiză de risc va avea loc pe data de…
Roadshow-ul Power of Video, organizat de Milestone Systems, va demonstra diferite moduri în care conținutul…
La data de 18 decembrie., polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Roman au…
Într-o lume cu abonamente la cu trafic de internet nelimitat, nu mai ai nevoie neapărat…
Cel mai recent film care continuă seria ”Star Wars” a atras atenţia atacatorilor chiar înainte…
Polițiștii ieșeni au identificat trei bărbați și o tânără, bănuiți de furturi din genți și…