HomeStiriSecuritate FizicaAmazon, acuzată că a folosit gărzi de securitate neonaziste VIDEO
amazon hess security

Amazon, acuzată că a folosit gărzi de securitate neonaziste VIDEO

amazon hess securityGrupul Amazon se află în centrul unui scandal tot mai mare în Germania, unde este acuzat că a angajat gărzi de securitate aflate în legătură cu grupări neonaziste pentru a-i intimida pe angajaţii străini, relatează The Independent.

 

Televiziunea germană ARD a făcut aceste acuzaţii într-un documentar despre felul în care Amazon a tratat peste 5.000 angajaţi temporari din Europa care lucrau la centrele de împachetare şi distribuţie din Germania, scrie capital.ro.

În film se puteau vedea gărzi omniprezente din partea companie HESS Security, îmbrăcate în uniforme negre, cu cizme şi tunsori militare. Paznicii au fost angajaţi pentru a menţine ordinea la locurile unde erau cazaţi angajaţii străini. ‘Mulţi angajaţi se tem’, au spus realizatorii documentarului.

Realizatorii a arătat fotografii în care paznicii sunt văzuţi cum verifică cu regularitate dormitoarele şi bucătăriile angajaţilor străini. ‘Ne spun că ei sunt poliţia aici’, s-a plâns o femeie din Spania. Angajaţii ar fi fost percheziţionaţi pentru a se verifica dacă au plecat cu chiflele de la micul-dejun.

O altă femeie pe nume Maria a spus că a fost aruncată afară din cabana înghesuită pe care o împărţea cu alte cinci persoane deoarece şi-a uscat hainele pe un calorifer de perete. Ea a spus că s-a confruntat cu un paznic musculos şi tatuat care i-a spus să plece. Paznicii au îndreptat apoi înspre ea faruri de maşină în timp ce îşi împacheta lucrurile într-o aparentă încercare de a o intimida.

Mai mulţi bodyguarzi au fost arătaţi purtând haine Thos Steinar – un brand din Berlin asociat cu extrema-dreaptă în Germania. Asociaţia federală de fotbal Bundesliga şi parlamentul federal au interzis această marcă din cauza asociaţiilor neonaziste. În mod ironic, Amazon nu a mai vândut această marcă de haine din aceleaşi motive din 2009.

ARD a sugerat că numele ‘HESS Security‘ este o aluzie la adjunctul lui Hitler, Rudolf Hess. Directorul companiei ar fi un bărbat, numit doar Uwe L, care este asociat cu huliganii de fotbal şi cu neonazişti condamnaţi care erau cunoscuţi de poliţie.

 

Share With: