Alerte de securitate pe aeroportul din Los Angeles
Un avion de pasageri a fost percheziționat, imediat după aterizare, din cauza unor alerte de securitate.
Agenţi ai trupelor speciale SWAT au descins la bordul unui avion de pasageri al companiei American Eagle aterizat pe Aeroportul Internaţional din Los Angeles după decolarea de la Houston, relatează Mediafax.
Un reprezentant al Poliţiei aeroportuare, Rob Pedregon, a declarat pentru NBC că fusese primit un apel telefonic care anunţa prezenţa unei bombe în avion.
„Zborul American Eagle 5.931, gestionat de Compass Airlines, pe ruta Houston (Aeroportul George Bush Intercontinental – IAH) – Aeroportul Internaţional Los Angeles (LAX), a fost vizat de o ameninţare cu bombă puţin credibilă. Avionul a aterizat în siguranţă. Din raţiuni de precauţie, autorităţile verifică avionul”, se arată într-un comunicat al aeroportului.