HomeStiriSecuritate FizicaAlba: controale privind respectarea Legii 333/2003
alba-controale-privind-respectarea-legii-333-2003

Alba: controale privind respectarea Legii 333/2003

alba-controale-privind-respectarea-legii-333-2003În perioada 09 — 13 mai 2016, politistii din Alba au efectuat 56 de controale privind respectarea prevederilor Legii nr. 333 din 2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor.

În perioada 09 — 13 mai 2016, polițiștii din Alba au desfășurat 148 activități preventive în incinta și zona adiacentă unităților de învățământ din județ. În această săptămână, în școlile din Alba nu a fost înregistrată nicio infracțiune. Siguranța în școli rămâne prioritatea Inspectoratului de poliție Județean Alba.

În perioada 09 — 13 mai, polițiștii din Alba au fost alături de preșcolari și elevi, în cadrul activităților care s-au desfășurat în cadrul Planului de acțiune privind prevenirea și combaterea faptelor antisociale comise în incinta și zona adiacentă unităților de învățământ preuniversitar.

Au fost intensificate activitățile informativ — preventive precum și cele ce vizează creșterea siguranței elevilor prin controale privind accesul în incinta unităților școlare și executarea serviciului de pază.

Totodată au fost desfășurate activități pentru prevenirea și combaterea absenteismului școlar, iar polițiștii de la ordine publică și rutieră au fost prezenți în zona unităților de învățământ, pentru prevenirea accidentelor rutiere.

În total, polițiștii au desfășurat 148 de activități informativ — preventive și de consiliere precum și 56 de controale privind respectarea prevederilor Legii nr. 333 din 2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor și în ceea ce privește modul de acces în incinta școlilor și executarea pazei.

Au fost depistați 171 de elevi care absentau de la cursuri, iar pentru fiecare dintre aceștia s-a luat măsura informării conducerii școlilor în care învață, în vederea luării măsurilor administrative.

În această perioadă, în incinta unităților de învățământ din județul Alba și în zona adiacentă acestora, nu a fost înregistrată nicio infracțiune.

Siguranța în unitățile de învățământ, atât a celor din mediul urban cât și a celor din rural, rămâne prioritatea Inspectoratului de Poliție Județean Alba, iar acțiunile de acest fel vor continua.

 

 

 

 

Share With: