[simple_tooltip content='SPAccess'] [/simple_tooltip] [simple_tooltip content='SPAccess'] [/simple_tooltip] [simple_tooltip content='SPAccess'] [/simple_tooltip]
Categories: Securitate Fizica

Alarma acustica sau alarma silentioasa, legata la dispecerat?

Au trecut mai bine de zece ani de când este în vigoarea Legea 333/2003, privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor.

 

De asemenea, în curând, expiră şi termenul de garanţie stabilit de legiuitor in favoarea societăţilor comerciale, de a se alinia la cerinţele de securitate stipulate în HG 301/2012.. Cu toate acestea, se pare, că mulţi dintre administratorii societăţilor comericiale, încă, nu au înţeles că măsurile de securitate nu sunt doar o opţiune, ci o obligaţie legală. Principiul „Lasă, că merge şi aşa!” se dovedeşte de fiecare dată extrem de păgubos.

Mulţi dintre proprietarii de mici magazine de cartier (sau săteşti) consideră că, având în vedere volumul mic de marfă şi valoarea relativ mică a bunurilor deţinute, nu este nevoie de nici un fel de măsură de securitate. Din păcate, realitatea a demonstrat că lucurile stau exact pe dos. Tocmai acest gen de societăţi comerciale devin victimele frecvente ale furturilor şi spargerilor. Motivul este foarte simplu. Hoţii ştiu exact cât de vulnerabile sunt. Chiar dacă valoarea produselor sustrase nu este neapărat foarte mare, riscurile la care se supun hoţii sunt extrem de mici.

De multe ori, proprietarii sau administratorii de astfel de societăţi comerciale apelează la jumătăţi de măsură, atunci când este vorba despre instalarea unor sisteme de alarmare la efracţie. Cazurile cel mai des întâlnite sunt cele în care se instalează alarme acustice sau sisteme de supraveghere video improvizate. Deşi, la prima vedere, se poate spune că există elemente de descurajare (pe lângă elementele mecano-fizice de protecţie împotriva efracţiei), realitatea este cu totul alta. Astfel, trecând peste faptul că aceste sisteme pot fi neutralizate extrem de uşor, nici nu sunt foarte eficiente, mai ales în lipsa unei culturi de securitate şi solidaritate a comunităţii. Declanşarea unei alarme acustice în timpul unei spargeri, într-o zonă rezidenţială, va provoca, cel mult, nemulţumirea vecinilor. Sunt extrem de rare cazurile în care vecinii au sunat la 112, pentru că li s-a părut suspectă o asemenea alarmă. Iar hoţii sunt perfect conştienţi de această situaţie.

În aceste condiţii, deşi nu trebuie să se renunţe la alarma acustică, mult mai eficientă este o alarmă silenţioasă, conectată la dispeceratul de monitorizareintervenţie al unei firme specializate de pază. Deşi, pentru proprietarii şi administratorii societăţilor comerciale, o asemenea măsură poate părea mai costisitoare, eficienţa ei este mult mai mare. Fapt dovedit de realitatea din teren.

Mai mult decât atât, este mai eficient să investeşti o sumă mai mare, pentru a evita un incident, decât să faci investiţia, după ce paguba a fost deja produsă. Ca să nu mai spunem şi că nu ar fi exclus ca, pe lângă pagubă şi investiţia ulterioară, victimele furtului să se trezească şi în stituaţia în care să fie nevoite să plătească eventuale amenzi la Poliţiei, pentru că nu au respectat prevederile legale!

 

Sfaturi de care trebuie să ţineţi cont

 

Obiectele de valoare mare sau banii lichizi vor fi întotdeauna în atenţia infractorilor care concep cele mai ingenioase modalităţi de a şi le însuşi, indiferent dacă acestea se află într-un magazin, într-un depozit sau în circulaţie. Orice verigă slabă în expunerea, depozitarea, manipularea sau paza acestor valori va fi speculată de răufăcători în săvârşirea unei infracţiuni.

Având în vedere cele de mai sus, Poliţia vă transmite următoarele recomandări:

Stabiliţi o strategie de siguranţă a magazinului pentru prevenirea furturilor, inclusiv a celor de pe raft (în conformitate cu prevederile din Legea 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor) şi asiguraţi-vă că tot personalul o cunoaşte şi o respectă. Instruiţi periodic angajaţii în această direcţie.

Instruiţi-vă angajaţii să fie atenţi şi să recunoască potenţialii infractori. De obicei, hoţii au un comportament specific, privind mai degrabă în jurul spaţiului comercial şi la persoanele din magazin şi mai puţin la anumite produse.

Oferind suspectului indicii că a fost identificat, creaţi condiţii pentru evitarea infracţiunii. Pe cei mai mulţi dintre infractori, o abordare de genul ‘Pot sa vă ajut cu ceva?’ sau ‘Vă pot ajuta să găsiţi ceea ce căutaţi?’ îi va determina să îşi abandoneze planurile.

Cele mai eficiente strategii de prevenire sunt cele care combină dispozitivele tehnice de siguranţă cu vigilenţa factorului uman. Eficacitatea camerelor de luat vederi cu circuit închis este sporită de o bună iluminare, de folosirea unor oglinzi ingenios plasate (pentru vizualizarea unghiurilor ‘moarte’) şi de un personal bine instruit.

Dotaţi-vă magazinul cu un sistem viabil de alarmă, ţinând cont de faptul că preţul reflectă, de regulă, calitatea produselor de acest tip.

Apelaţi la serviciile unei societăţi specializate de pază şi intervenţie rapidă.

Amplasaţi, în special în zonele care prezintă risc maxim, plăcuţe avertizoare prin care informaţi publicul cu privire la existenţa unui sistem de supraveghere video.

În alegerea design-ului magazinului dumneavoastră (aranjarea vitrinelor, prezentarea produselor ş.a.) aveţi în vedere faptul că nu atrageţi numai cumpărătorii, ci şi potenţiali infractori şi luaţi-vă măsuri suplimentare de protecţie.

Prezentaţi produsele în vitrine sau tejghele din sticlă, bine fixate, astfel încât să nu poată fi deplasate, împinse sau dislocate.

Protejaţi produsele de mare valoare cu senzori racordaţi la sistemul de alarmă.

O casă de bani de calitate va proteja lichidităţile şi obiectele de mare valoare pe care le deţineţi dacă este amplasată cât mai discret cu putinţă.  

Share
Publicat de
admin2

Stiri Recente

Conferința de Analiză de Risc – Ediția a V a

Ediția a V-a a Conferinței de analiză de risc va avea loc pe data de…

March 5, 2020

The Power of Video 2020

Roadshow-ul Power of Video, organizat de Milestone Systems, va demonstra diferite moduri în care conținutul…

March 5, 2020

Reținuți pentru complicitate la furt și tâlhărie

La data de 18 decembrie., polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Roman au…

December 20, 2019

De ce să nu folosești rețelele WiFi publice gratuite și ce riști dacă o faci

Într-o lume cu abonamente la cu trafic de internet nelimitat, nu mai ai nevoie neapărat…

December 20, 2019

Atacuri de phishing şi malware, apărute în contextul celui mai nou film din seria ”Star Wars”

Cel mai recent film care continuă seria ”Star Wars” a atras atenţia atacatorilor chiar înainte…

December 20, 2019

Cercetați de polițiști pentru furturi din genți și buzunare

Polițiștii ieșeni au identificat trei bărbați și o tânără, bănuiți de furturi din genți și…

December 20, 2019