La data de 2 aprilie, poliţiştii Serviciului Judeţean de Poliţie Transporturi Prahova au depistat în staţia de tren Ploieşti-Est, doi bărbaţi, agenţi de pază la o societate comercială, care transportau cu un autoturism aproximativ 50 de litri de combustibili, pe care i-ar fi sustras de la un tren de marfă.
Peste 200 de sancţiuni contravenţionale au fost aplicate şi 7 infracţiuni au fost constatate de poliţiştii de la transporturi, în urma unei acţiuni desfăşurate pe parcursul a trei zile, la nivel naţional, în trenurile care circulă pe liniile adiacente magistralelor de cale ferată şi în staţiile de tren.
În perioada 1 — 3 aprilie a.c., sub coordonarea Direcţiei de Poliţie Transporturi din cadrul IGPR, peste 600 de poliţişti de la transporturi au acţionat în staţiile şi triajele de cale ferată, precum şi în trenuri de călători care circulă pe liniile adiacente magistralelor de cale ferată.
În urma activităţilor desfăşurate, poliţiştii au constatat 7 infracţiuni, cinci de natură judiciară şi două infracţiuni economice, au depistat o persoană urmărită în temeiul legii, 41 de persoane care practicau cerşetoria, 11 vânzători ambulanţi neautorizaţi şi 19 minori lipsiţi de supraveghere.
De asemenea, poliţiştii au aplicat 236 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 145 pentru nerespectarea prevederilor Legii 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, 43 la HG nr. 203/1994 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele privind transporturile pe căile ferate române şi 11 sancţiuni contravenţionale la Legea 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite.
Valoarea totală a contravenţiilor aplicate a fost de 36.500 de lei, iar a bunurilor ridicate în vederea confiscării, de 140 de lei. Totodată, au fost identificaţi 2.050 de călători frauduloşi, cărora personalul specializat le-au aplicat taxe şi suprataxe în valoare de 18.473 de lei. La activităţi au participat şi lucrători CFR şi operatori privaţi transport, precum şi jandarmi şi poliţişti comunitari.
Ediția a V-a a Conferinței de analiză de risc va avea loc pe data de…
Roadshow-ul Power of Video, organizat de Milestone Systems, va demonstra diferite moduri în care conținutul…
La data de 18 decembrie., polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Roman au…
Într-o lume cu abonamente la cu trafic de internet nelimitat, nu mai ai nevoie neapărat…
Cel mai recent film care continuă seria ”Star Wars” a atras atenţia atacatorilor chiar înainte…
Polițiștii ieșeni au identificat trei bărbați și o tânără, bănuiți de furturi din genți și…