La data de 17 decembrie 207, în jurul orei 22.30, poliţişti din cadrul Secţiei 21 au fost sesizaţi, prin apel 112 şi ulterior prin plângere, de către un tânăr, cu privire la faptul că o persoană necunoscută i-a distrus prin rupere un ştergător de la autoturism, ce se afla staţionat pe un bulevard din sectorul 6, se precizează într-un comunicat al DGPMB.
În temeiul sesizării, la faţa locului s-a deplasat un echipaj de siguranţă publică, care a identificat şi prins un bărbat, în vârstă de 35 de ani, în sarcina căruia a fost reţinută săvârşirea faptei reclamate.
Din primele investigaţii a rezultat că bărbatul în cauză a avut, anterior, un conflict cu agenţii de pază de la o sală de jocuri de noroc, situată în imediata apropiere şi ar fi fost agresat de aceştia.
După ce a fost condus la subunitatea de poliţie, întrucât acuza o stare de rău, a fost solicitată o ambulanţă, care l-a transportat la o unitate spitalicească pentru efectuarea investigaţiilor de specialitate.
Cercetările sunt continuate de către poliţişti, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de distrugere, cu privire la bărbatul de 35 de ani, dar şi purtare abuzivă faţă de agenţi de pază care ar fi exercitat acte de violenţă asupra lui.
Ediția a V-a a Conferinței de analiză de risc va avea loc pe data de…
Roadshow-ul Power of Video, organizat de Milestone Systems, va demonstra diferite moduri în care conținutul…
La data de 18 decembrie., polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Roman au…
Într-o lume cu abonamente la cu trafic de internet nelimitat, nu mai ai nevoie neapărat…
Cel mai recent film care continuă seria ”Star Wars” a atras atenţia atacatorilor chiar înainte…
Polițiștii ieșeni au identificat trei bărbați și o tânără, bănuiți de furturi din genți și…