HomeStiriSecuritate FizicaAgent de siguranta publica prins cu bani falsi
bani

Agent de siguranta publica prins cu bani falsi

baniUn poliţist din Slatina, agent la siguranţă publică, a încercat să cumpere produse alimentare de la un market din oraşul Balş folosind bancnote false în valoare de 300 de lei, poliţistul fiind acum cercetat în stare de reţinere.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Olt, Elena Tinca, a declarat sâmbătă, pentru Agerpres, că evenimentul s-a produs sâmbătă dimineaţa, la un market din Balş, unde vânzătoarea a observat că un bărbat care avea produse alimentare în coşul de cumpărături a vrut să le achite cu trei bancnote de câte 100 de lei ce păreau a fi false. A fost anunţată poliţia şi bărbatul, în vârstă de 40 de ani, a fost reţinut pentru cercetări, stabilindu-se că el este agent de siguranţă publică la Poliţia municipiului Slatina.
Cercetările sunt efectuate de poliţişti de la Crima Organizată, sub coordonarea procurorilor

Share With: