Agent de securitate împușcat de persoane implicate într-o activitate suspectă
Un agent de securitate care proteja un obiectiv din orașul Galveston, din statul Texas din SUA, a fost împușcat de trei bărbați care păreau a fi implicați într-o activitate suspectă.
Agentul de securitate în vârstă de 23 de ani lucra la un hotel. În momentul producerii incidentul, duminică, în jurul orei locale 22:15, acesta se afla în patrulare în parcarea hotelului când a observat trei bărbați implicați în ceea ce este numit „activitate suspectă”, scrie abc13.com.
La apropierea agentului de securitate, bărbații înarmați s-au întors către el și au început să tragă focuri de armă, împușcând agentul de pază de mai multe ori, conform poliției. După aceea, bărbații înarmați au fugit, scrie chron.com.
„Suspecților nu le-a păsat dacă era un polițist sau un agent de securitate,” a declarat Joshua Schirard, căpitanul poliției. „S-au întors și au tras.”
Conform abc13.com, Schirard a menționat că uniforma agenților de pază din oraș este similară cu cea a polițiștilor – un tricou albastru deschis, pantaloni bleumarin, iar ceea ce face diferența este insigna de pe mânecă.
Un unchi al agentului de securitate a declarat pentru click2houston.com că nepotul său a fost nimerit de 11 gloanțe.
Poliția a interogat o persoană care se afla în apropiere în timpul anchetei.