HomeStiriSecuritate FizicaAgent de paza salvat de jandarmi
jandarmi

Agent de paza salvat de jandarmi

jandarmiSâmbătă, 09 iunie, în jurul orei 20.00, un echipaj din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Botoşani, care executa o misiune de patrulare auto pe raza municipiului Botoşani, a observat cum două persoane de sex masculin agresau un agent de pază pe strada Gării.

Jandarmii au procedat la somarea şi imobilizarea celor două persoane violente. În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că cei doi au încercat să intre în bar, însă agentul de pază, aflat în serviciul de monitorizare şi intervenţie, nu le-a permis accesul, aceştia având interdicţie din partea administratorului de a intra într-un bar, scrie botosaninews.ro.

Deoarece nu li s-a permis accesul, S.N., în vârstă de 38 de ani şi S.M., de 27 de ani, au devenit violenţi, lovindu-l pe agentul de pază cu două scaune, iar după ce acesta a căzut, au continuat să-l lovească cu două sticle. Agresiunea a continuat în faţa barului, însă în scurt timp cei doi agresori au fost imobilizaţi de jandarmi. Victima a fost transportată cu o ambulanţă la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Jandarmii le-au întocmit celor doi actele premergătoare pentru săvârşirea infracţiunilor de ,,lovire sau alte violenţe” şi ,,distrugere”. Dosarul va fi înaintat pentru soluţionare Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani.

Share With: